OFICIAL | Elevii din mii de şcoli au rămas în continuare online - Peste 1000 de profesori se tem să se întoarcă în clase

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 08-02-2021

Actualizat: 08-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un număr de 10.198 de unităţi de învăţământ au început luni semestrul al doilea în scenariul verde, 6.583 în scenariul galben şi 1.051 în cel roşu, informează Ministerul Educaţiei.

Un număr de 57 de unităţi de învăţământ continuă cursurile online din motive de infrastructură, cu aprobarea ISJ şi validarea CJSU.

Potrivit sursei citate, 8.101 elevi şi 1.095 cadre didactice au fost motivaţi medical.

Aceeaşi sursă arată că 13 unităţi de învăţământ sunt în carantină.

Pentru ca şcolile să fie în scenariul verde trebuie ca rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19la nivelul localităţii  să fie sub 1/1000 de locuitori.În acest scenariu, toţi elevii şi preşcolarii merg la şcoală. Între 1/1000 şi 3/1000 incidenţa în localitate, şcolile sunt în scenariul galben, în care preşcolarii, elevii din şcoala primară, elevii din clasa a VIII-a şi cei din clasa a XII-a merg la şcoală. În localitările în care incidenţa este de peste 3/1000, şcolile sunt în scenariul roşu, în care toţi elevii rămân la cursurile online.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri