OFICIAL: Guvernul i-a indeplinit dorinta lui Valcov de ziua lui

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 25-03-2015

Actualizat: 25-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Guvernul i-a indeplinit dorinta fostului ministru de Finante Darius Valcov de ziua sa. Valcov a declarat miercuri la iesirea de la DNA ca doreste pe post de cadou adoptarea Codurilor Fiscale. Chiar daca mai e drum lung pana cand acestea sa treaca de Parlament, Guvernul a facut azi primul pas.

Proiectele Codului fiscal și Codului de procedură fiscală au fost aprobate în ședința de guvern de miercuri, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă.

Cele două proiecte de act normativ urmează să fie transmise Parlamentului spre dezbatere și aprobare, Senatul fiind prima Cameră sesizată în acest sens.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri