Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oficial PSD: 'Social-democraţii ar trebui să se pregătească pentru preluarea guvernării'

PSD
PSD sigla

Purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Adrian Madar, a declarat luni că, pe fondul dezamăgirii care se acumulează faţă de modul de conducere al actualei coaliţii, social-democraţii trebuie să se pregătească în vederea posibilităţii de a prelua guvernarea, arată Agerpres.

"Constatăm că poziţia echilibrată pe care PSD-ul o are din 2019 încoace este pe gustul publicului. PSD a reuşit să recâştige încrederea unei părţi din electorat şi dorim să continuăm acest drum, pentru că performanţa guvernamentală a coaliţiei actuale este dezamăgitoare. Şi sunt extrem de multe exemple, de la PNRR, la scumpirile în lanţ, la nerespectarea promisiunilor electorale, la întârzierile tuturor proiectelor anunţate în campanie şi la suspendarea PNDL-ului. Există mai degrabă dezamăgire, care se acumulează, împotriva coaliţiei actuale şi credem că rolul Partidului Social Democrat în acest moment este să se pregătească în vederea posibilităţii de a prelua guvernarea la momentul când se va putea întâmpla acest lucru", a declarat, într-o conferinţă de presă, Adrian Madar.

În contextul luptei interne pentru putere din cadrul PNL, Adrian Madar a invocat de fapt bătălia politică între vechiul PNL şi vechiul PDL, dar personal - fiind şi poziţia PSD - consideră că nu trebuie să se implice, sub o formă sau alta, în aceste "clarificări doctrinare" care se întâmplă în principalul partid de la guvernare.

"Nu cred că este rolul nostru să intervenim de o parte sau de alta. Desigur, aşteptăm şi noi să vedem care care vor fi câştigătorii şi consecinţele în plan politic ale acestei lupte crâncene pentru putere din interiorul partidului," a afirmat Madar.

Dar, a subliniat el, importante pentru PSD şi pentru cetăţeni sunt mesajele politice desprinse din întrunirile şi discursurile politice ale PNL, unele cu care reprezentanţii PSD sunt de acord, altele, dimpotrivă.

El a menţionat "accentul pe buna guvernare", modificarea legii achiziţiilor publice pentru a debloca situaţia "extrem de complicată, cu preţuri explodate la materialele de construcţii", precum şi autocritica făcută de cei de la PNL privind activitatea din Parlament.

"Faptul că ei recunosc că în Parlament se vor apuca de lucru la toamnă înseamnă, implicit, că un an de zile nu s-a întâmplat nimic. Putem observa că promisele reforme au pierdut un an din cei patru pe care le aveau la dispoziţie", a spus Madar.

La capitolul negativ, reprezentantul PSD Bihor a avertizat asupra intenţiei de a politiza conducerea instituţiilor deconcentrate.

"Deja avem în România zece ani - sigur, cu PSD în principal la guvernare - în care s-a asigurat pe cât posibil independenţa de politic a celor care conduc instituţiile deconcentrate. Să spui azi în România că fără politizarea acestora sau fără asumarea politică a conducătorilor de deconcentrate nu se poate face nimic în ţară este ca şi cum ai spune că nu putem face nici noi mai mult şi dacă e să facem ceva nu putem decât să revenim la politizarea instituţiilor deconcentrate. Este un drum extrem de periculos şi trebuie să semnalăm această intenţie manifestată prin declaraţii publice ale conducătorilor PNL", a mai menţionat Adrian Madar.

Citește și: Cătălin Predoiu, replică acidă pentru Daniel Morar: asta nu ne spune domnul judecător CCR

În ceea ce priveşte eliberarea fostului lider PSD, Liviu Dragnea, Madar a reamintit că poziţia partidului în acest subiect, numit "lebăda neagră", este de a nu comenta declaraţiile acestuia, prioritare pentru partid şi pentru cetăţeni fiind problemele legate de buna guvernare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.