Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Olaf Scholz: 'Excedentul bugetar al Germaniei se va situa la 1,75% din PIB, mult peste estimări, iar datoria publică va scădea sub 60% din PIB'

Anul acesta, excedentul bugetar al Germaniei se va situa la 1,75% din PIB, mult peste estimări, a anunţat ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, în timp ce datoria publică va scădea sub 60% din PIB, fiind pentru prima dată din 2002 când este sub plafonul stabilit de UE prin Tratatul de la Maastricht, transmit publicaţia Handelsblatt şi MarketWatch.
Datele scot în evidenţă soliditatea celei mai mari economii europene şi nivelul scăzut al şomajului, relatează agerpres.ro.
În 2017, Germania a raportat un excedent bugetar de 1,1% din PIB. Acest nivel ar urma să ajungă la 1,75% din PIB anul acesta şi să se reducă gradual la 1% din PIB în 2019 şi la 0,5% din PIB până în 2022, din cauza încetinirii economiei, a majorării cheltuielilor guvernamentale şi a creşterii investiţiilor.
"Îndeplinim reglementările UE şi vom îndeplini şi în viitor cerinţele privind deficitul şi datoria", a afirmat joi Olaf Scholz.
Acesta s-a angajat recent să menţină un buget echilibrat până în 2022, în pofida majorării cheltuielilor cu asistenţa socială. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Guvernul de la Berlin a redus cu 9% investiţiile, de la un nivel previzionat în acest an de 37 de miliarde de euro la 33,5 miliarde de euro în 2022.
Creşterea economică face ca Executivul de la Berlin să înregistreze excedent bugetar, care-i permite să majoreze cheltuielile publice fără a face noi împrumuturi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.