Omul care a aprobat creditul pentru moşia de la Nana nu mai e şeful bancherilor

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 15-05-2015

Actualizat: 15-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Şeful CEC Bank, Radu Gheţea, cel care a aprobat prin telefon împrumutul colosal de un milion de euro pentru fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost înlocuit din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Noul preşedinte este Sergiu Oprescu, preşedintele Alpha Bank.

"Adunarea Generală a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) reunită în şedinţă astăzi, 14 mai 2015, a votat componenţa Consiliului Director ca urmare a expirării mandatelor unor membri. Adunarea Generală a Asociaţiei a hotărât numirea lui Sergiu Oprescu în funcţia de preşedinte al Consiliului Director şi a lui Cătălin Vasile Pârvu, Gabriela - Ştefănia Gavrilescu, Luminiţa Delia Runcan în calitate de membri ai Consiliului Director", se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Adunarea Generală a Asociaţiei a hotărât numirea lui Radu Graţian Gheţea în funcţia de preşedinte de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor. Conducerea executivă este asigurată de preşedintele executiv, Florin Dănescu.

Constituită în mai 1991 ca asociaţie profesională, Asociaţia Română a Băncilor are în prezent 39 de membri, instituţii de credit cu capital majoritar privat sau de stat, sucursale şi reprezentanţe ale unor bănci străine.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri