Omul cheie de la care a pornit toată NEBUNIA: culisele războiului dintre Tudorel Toader și Augustin Lazăr

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 01-11-2018

Actualizat: 02-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În aceste zile asistăm la un război care tinde deseori spre absurd, între ministrul Justiției, Tudorel Toader și procurorul general, Augustin Lazăr. Omul de la care a plecat totul este un jurnalist din Sibiu, Marius Albin Marinescu, fost candidat la Primăria Sibiului împotriva lui Iohannis și fost colaborator al Securității.

Citește și: Detaliul BOMBĂ din ordonanța de clasare a lui Klaus Iohannis: Lazăr l-a salvat în campania electorală

Pentru că situația este destul de complicată vă facem o scurtă trecere în revistă a faptelor:

- În 2013 este depusă o plângere penală la DNA pe numele primarului Sibiului Klaus Iohannis, actual președinte al României. Ulterior, plângerea este trimisă la Partchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba. În plângere, Iohannis este acuzat că ar fi dat în mod ilegal o serie de clădiri în Sibiu.

- În anul 2014, Parchetul de la Alba Iulia, condus de Augustin Lazăr dă clasare pe acest dosar. Ordonanța de clasare este semnată de procurorul Cristian Lazăr.

- În 2018, ministrul Justiției Tudorel Toader constată că această ordonanță de clasare a fost trimisă în dosarul de candidatură a lui Augustin Lazăr, pentru funcția de procuror general, dosar care a ajuns pe masa președintelui Klaus Iohannis.

- De aici a început o adevărată nebunie, cu replici de o parte și de alta între Tudorel Toader și Augustin Lazăr.

Omul de la care a plecat totul

Plângerea penală din anul 2013 a fost depusă de Marius Albin Marinescu. Acesta a fost candidat al PNȚCD la Primăria Sibiu, fiind învins chiar de Klaus Iohannis.

Ulterior, Albin a intrat într-un război de uzură cu Iohannis și a contestat aproape fiecare decizie a primarului Sibiului.

Marius Albin Marinescu este fost colaborator al Securității, conform documentelor oficiale. Mai mult, casa acestuia a devenit centru operativ al Securității. "Recrutarea casei pârâtului a fost decisă de organele de Securitate pentru ţinerea legăturii cu reţeaua informativă stabilă, cât şi în vederea reanalizării şi instruirii acesteia, acesta fiind propus întrucât a satisfăcut stagiul militar în cadrul UM 0607 Sibiu, unde a fost cunoscut ca fiind disciplinat, fără vicii, ataşat politicii partidului şi statului şi care este apropiat de ofiţerul de contrainformaţii care l-a sprijinit în rezolvarea unor probleme personale", se mai arată în documente.

Pentru a scăpa de rigorile legii, Marius Albin Marinescu a spus în faţa instanţei că nu avea cum să refuze Securitatea. Dacă ar fi făcut-o, repercusiunile asupra lui ar fi fost numeroase. A invocat excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe Fond, a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată. "Calitatea procesuală pasivă a pârâtului în prezenta cauză nu este justificată faţă de dispoziţiile art. 5, alin. 4 din OUG nr. 24/2008. Din acest text rezultă că sunt supuse procedurilor de verificare a calităţii de colaborator al Securităţii persoanele alese sau numite în funcţiile prevăzute la art. 3 din Ordonanţă", a arătat apărătorul lui Marius Albin Marinescu, conform Tribuna.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri