Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Omul lui Iohannis acuză, la CCR: Premierul a avut o conduită neloială și a încălcat deciziile forului CCR

Inquam Photos/ Octav Ganea
Klaus Iohannis

Consilierul prezidențial Mihaela Ciochină a declarat, miercuri, că Viorica Dăncilă a avut o conduită neloială întrucâ a omis să se consulte cu șeful statului înaintea formulării propunerilor de miniștri, adăugând că premierul avea obligația de a demara consultări cu președintele pe această temă.

„Este de necontestat faptul că în vederea emiterii unui decret, Președintelui României nu îi poate fi negat dreptul de a verifica îndeplinirea condițiilor legale de către candidații propuși, ceea ce presupune o analiză.În situația în care prim-ministrul și Președintele României au opinii divergente cu privire la numirea unui ministru, Constituția oferă soluția desemnării unui ministru interimar. Prin urmare, nu suntem în prezența unui blocaj instituțional, câtă vreme Președintele României a acționat în limitele atribuțiile sale constituționale și în acord cu jurisprudența Curții Constituționale” a declarat consilierul prezidențial Mihaela Ciochină în ședința publică a CCR.

Consilerul prezidențial a precizat că premierul Viorica Dăncilă a avut o conduită neloială, întrucâ a omis să se consulte cu șeful statului înaintea formulării propunerilor de miniștri.

„Vă rugăm să observați că prim-ministrul a avut o conduită neloială, a nesocotit o obligație ridicată la rang constituțional prin jurisprudența Curții Constituționale și, implicit, a încălcat deciziile general obligatorii ale forului constituțional. Pentru aceste motive, un eventual conflict juridic de natură constituțională cu privire la soluționarea propunerilor de revocare și numire a unor miniștri ar fi putut fi generat tocmai de omisiunea prim-ministrului de a se consulta cu Președintele României înaintea formulării propunerilor.”, a punctat consilierul prezidențial.

De altfel, consilierul prezidențial a adăugat că șefului statului nu i se poate imputa „o conduită abuzivă” în contextul în care a răspuns rapid la cererea de remaniere înaintată de premier pentru șase miniștri, chiar și în absența unei consultări instituționale.

„Președintelui României nu i se poate imputa o conduită abuzivă sau arbitrară în exercitarea atribuției prevăzute la art. 85 alin. (2) din Constituție, câtă vreme a acționat cu loialitate constituțională și bună-credință în raporturile cu prim-ministrul.Astfel, în ziua imediat următoare propunerii de remaniere, Președintele României a răspuns solicitării prim-ministrului, numind în funcție 6 miniștri din cele 8 propuneri înaintate. Răspunsul rapid al Președintelui la cererea de remaniere înaintată de prim-ministru, chiar în absența oricărei consultări inițiate de prim-ministru, reprezintă o dovadă de colaborare loială, care a ținut cont de rațiunile acestui demers.”, a adăugat consilierul prezidențial.

Mai mult, Mihaela Ciochină a precizat că intenția refuzului nu poate fi în niciun caz asimilată cu un refuz nemotivat din partea președintelui.

„De asemenea, în aceeași zi, Președintele României a menționat că în ceea ce privește două portofolii, propunerile vor fi refuzate. Într-o interpretare cu bună-credință a acestei declarații și față de faptul că o mare parte dintre cei propuși fuseseră numiți, prim-ministrul era obligat la inițierea unei consultări cu Președintele pe această temă și trebuia să aștepte comunicarea motivării refuzului. În esență, declarația publică a Președintelui României cu privire la intenția refuzului nu poate fi în niciun caz asimilată cu un refuz nemotivat. În plus, față de intenția unui viitor refuz a doi candidați, amânarea revocării celor doi miniștri propuși inițial a fi remaniați reprezintă mijlocul prin care Președintele României și-a respectat rolul său constituțional, asigurând buna funcționare a acelor ministere.” a mai spus consilierul prezidențial.

De altfel, reprezentanta președinției a subliniat că premierul a procedat de o manieră neloială constituțional prin forțarea numirea unor miniștri pe motiv că Președintele nu mai are dreptul să procedeze la o analiză.

„Motivele refuzului de numire nu pot fi cenzurate de prim-ministru, dar nici ignorate de acesta, cu atât mai mult cu cât verificarea candidatului - în limitele stabilite prin jurisprudența Curții Constituționale - implică îndeplinirea atât a unor cerințe obiective, cât și a unora subiective. Cunoașterea acestor cerințe ar trebui să îl orienteze pe prim-ministru în formularea viitoarei propuneri. În virtutea principiului colaborării loiale, motivele refuzului, mai ales atunci când acesta este fundamentat pe neîndeplinirea condițiilor legale, îl împiedică pe prim-ministru să propună aceeași persoană pentru alt portofoliu atunci când avem de-a face cu o remaniere mai amplă a Guvernului. Neașteptând motivele refuzului - act prin care Președintele României și-ar fi exercitat dreptul de a refuza propunerea inițială - prim-ministrul a procedat de o manieră neloială constituțional, forțând numirea unor miniștri pe motiv că Președintele nu mai are dreptul să procedeze la o analiză. În opinia noastră, acest drept nu poate fi considerat epuizat întrucât, pe de o parte, nu a existat o consultare, iar pe de altă parte, prim-ministrul și-a înlocuit propunerea inițială. ”, a spus consilierul prezidențial.

Consilierul prezidențial a conchis că ar trebui reținută obligativitatea premierului de a iniția consultări cu Președintele României și de a formula o nouă propunere de remanieri.

Citește și: Discuție INCENDIARĂ, în sediul DNA, între Anca Jurma și Florentina Mirică! Jurma: Băi, deci e o armată de bărbați în această instituție! Ca șoarecii!

„Nu suntem în prezența unui conflict juridic de natură constituțională generat de refuzul Președintelui de a da curs și celei de-a doua propuneri a prim-ministrului pentru numirea unor miniștri, întrucât prim-ministrul a refuzat să-și îndeplinească obligația de consultare anterior formulării propunerilor de revocare și numire a unor miniștri și nu a așteptat transmiterea în scris a unui refuz motivat.În consecință, nu se poate da curs celor solicitate de prim-ministru. În opinia noastră, Curtea Constituțională luând în considerare propria jurisprudență anterioară, urmează să rețină obligația prim-ministrului de a iniția consultări cu Președintele României și de a formula o nouă propunere, numai după comunicarea în scris a motivelor refuzului, iar în ceea ce privește următoarea nominalizare, să rețină imposibilitatea prim-ministrului ca, în cazul unei remanieri mai ample, să propună aceeași persoană pentru un alt portofoliu, atunci când refuzul a fost justificat de neîndeplinirea condițiilor legale.”, a conchis consilierul prezidențial.

Analiza prelungită a președintelui cu privire la nominalizarea miniștrilor la Dezvoltare și Transporturi nu are temei legal și este o opunere fățisă, se arată în sesizarea premierului Viorica Dăncilă la CCR, cu privire la conflictul Guvern-Președinție. Amânarea este numită "un refuz arbitar".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.