Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Omul lui Putin cere judecarea lui Zelenski: Ucraina a fost transformată definitiv într-un stat neonazist

Viktor Medvedciuk

Un proces internațional asupra regimului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, de genul Tribunalului Militar de la Nürnberg, va permite evitarea unui război nuclear, a opinat politicianul ucrainean de opoziție Viktor Medvedciuk, într-un articol pentru publicația aif.ru și publicat luni, anunță Tass, potrivit Rador.

După cum a arătat Medvedciuk, statele care nu doresc "repetarea tragediei Germaniei din secolul trecut și a Ucrainei de astăzi pe propriul ei pământ" trebuie să își unească forțele și "să efectueze un proces după exemplul Tribunalului Militar Internațional de la Nürnberg" și să dea o evaluare juridică a acțiunilor regimului lui Zelenski, a predecesorilor și a protectorilor săi. După părerea lui Medvedciuk, un astfel de proces "va permite contracararea reîncarnării nazismului în alte țări".

"Numai prin eforturi comune, vindecând Ucraina de 'ciuma brună' a nazismului, tragând concluzii din exemplul acesteia și pedepsind vinovații, omenirea va putea să evite o apocalipsă nucleară, la care este posibil să apară un alt Hitler care să se ghideze în politica sa după ideile pline de ură față de oameni ale nazismului", a declarat Medvedciuk.

'Ucraina a fost transformată definitiv într-un stat neonazist'

După cum consideră Medvedciuk, din 2005 până în 2022, politicienii occidentali și serviciile speciale, cu ajutorul "elitelor comprador, au transformat conștiința de masă a poporului ucrainean", făcându-l un instrument ascultător pentru ambițiile lor geopolitice îndreptate împotriva Federației Ruse. Medvedciuk este convins că acest lucru a permis împărțirea poporului unit, care mai ieri trăia într-un singur stat, și să-l ațâțe în războiul civil din Donbas.

Politicianul și-a exprimat părerea că, în timpul prezidențiatului lui Volodimir Zelenski, "Ucraina a fost transformată definitiv într-un stat neonazist". Medvedciuk consideră că" Zelenski și complicii săi au distrus complet drepturile și libertățile fundamentale ale ucrainenilor", care sunt consfințite în Constituția Ucrainei, precum și în actele juridice internaționale. După părerea sa, Ucraina a încetat să mai fie un stat democratic, un stat de drept, suveran și "s-a transformat într-o colonie a Occidentului."

În același timp, Medvedciuk a remarcat faptul că regimul de guvernământ din Ucraina agonizează "la fel ca regimul lui Hitler din aprilie 1945, iar "colegii săi de călătorie își caută deja noi stăpâni". Dar drumul lor este udat din plin cu lacrimile și sângele locuitorilor Donbasului, este presărat cu morțile a mii de ucraineni și ruși", a concluzionat politicianul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.