Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

One Jazz Festival va avea loc în municipiul Baia Mare, cuprinzând o serie de concerte în muzee, dar şi în incinta Planetariului

wondatunes.com
jazz

One Jazz Festival, ediţia a IV-a, va avea loc în municipiul Baia Mare, cuprinzând o serie de concerte în muzee, dar şi în incinta Planetariului, după ce alte ediţii s-au desfăşurat în aer liber, a anunţat, joi, organizatoarea evenimentului, Asociaţia One Sound.

Astfel, vineri, ora 14,00, la Muzeul de Ştiinţe Astronomice din Baia Mare are loc o improvizaţie de muzică electronică susţinută de compozitorul şi artistul media Cătălin Creţu.

"Muzicianul va dezvolta în timp real o lume sonoră acompaniată de imaginile cosmice proiectate în planetariu, realizând o sinteză acustică între două lumi aflate la poluri opuse: macro- şi micro- cosmosul. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile", arată organizatorii, potrivit Agerpres.

Evenimentul este organizat de Asociaţia One Sound împreună cu Muzeul de Ştiinţe Astronomice din Baia Mare, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Maramureş şi face parte din seria de evenimente conexe organizate în perioada One Jazz Festival, ediţia a IV-a, care se va desfăşura în 21 şi 22 octombrie, în sala de spectacole Auditorium la ATP Tech Center - Baia Mare.

18 artişti din 7 ţări - Polonia, Germania, Israel, Danemarca, Suedia, Macedonia, Republica Moldova -, consacraţi pe plan internaţional, vor evolua pe scena festivalului.

De asemenea, sâmbătă, 22 octombrie, ora 11,00, are loc la Muzeul Judeţean de Artă - Centrul Artistic Baia Mare - un recital susţinut de Laura Orian (voce şi pian digital).

"Laura Orian studiază muzica de la 7 ani, trecând prin Liceul de Muzică Alba Iulia şi Academia de Muzică din Cluj-Napoca. Laura Orian este cunoscută mai ales în postura de vocalistă a trupei de muzică electroacustică Sensor. În paralel, Laura s-a preocupat de studiul jazzului, activitatea concertistică din ultimii ani s-a canalizat pe interpretarea vocal-jazzistică, cântând piese scrise de ea, dar şi standarde de jazz cunoscute", conform Asociaţiei One Sound.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.