Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU a îndemnat Rusia şi Ucraina să reia negocierile de pace

haszon.hu
razboi ucraina rusia ucraina tanc

ONU a îndemnat joi Rusia şi Ucraina să reia negocierile de pace, care se află într-un punct mort, în Turcia, bazându-se pe contactele avute pentru operaţiunile de evacuare de la Mariupol, relatează AFP.

Operaţiunile de evacuare a civililor derulate în comun de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii şi ONU, dar şi predarea combatanţilor de la Azovstal în aceste ultime zile "nu ar fi putut avea loc fără cooperarea între autorităţile Federaţiei Ruse şi Ucrainei", a declarat responsabilul ONU pentru situaţii de urgenţă, Martin Griffiths, în cadrul unui briefing de presă de la Geneva.

"Îmi place să cred că faptul că această cooperare a funcţionat relativ bine, în orice caz mult mai bine decât în săptămânile precedente, este ceva pe care putem construi", a spus el, potrivit Agerpres.ro.

"Trebuie să insistăm asupra virtuţii dialogului pentru a pune capăt acestui război", a subliniat el, făcând apel la reluarea discuţiilor care s-au desfăşurat sub egida Turciei între diplomaţi ucraineni şi ruşi.

"Trebuie să ne întoarcem" la masa de negociere, a insistat Griffiths.

Turcia a găzduit de două ori negocieri directe între cele două părţi şi preşedintele turc şi-ar dori acum un summit cu participarea preşedintelui rus Vladimir Putin şi a celui ucrainean, Volodimir Zelenski.

Martin Griffiths, care revine dintr-o vizită în Cornul Africii unde perioade consecutive de secetă au aruncat milioane de oameni într-o sărăcie extremă şi în pragul foametei, a insistat, de asemenea, asupra necesităţii de a lăsa Ucraina să-şi exporte cerealele.

Porturile ucrainene sunt sub blocadă rusă şi Rusia, la rândul său, nu poate exporta fertilizatori din cauza sancţiunilor internaţionale.

Două elemente care contribuie puternic la creşterea accelerată a preţurilor alimentelor, a reamintit Griffiths.

Trebuie ca aceste exporturi "să se facă şi să se facă repede, pentru că în Ucraina silozurile sunt pline de recolta precedentă iar următoarea se apropie", a avertizat responsabilul ONU.

"Trebuie s-şi pună cerealele undeva şi noi trebuie să aducem aceste cereale în ţările care au nevoie de ele", a insistat el.

"Trebuie ca războiul din Ucraina să fie rezolvat din numeroase motive dar două dintre ele sunt importante: primul este că avem nevoie de aceste recolte şi trebuie ca ele să fie însămânţate şi al doilea e că lumea are nevoie de pace în Ucraina, aşa cum o merită şi poporul ucrainean", a subliniat Martin Griffiths.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.