Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONU anunţă arestarea unui activist pentru educaţia fetelor şi cere explicaţii talibanilor

thetimes.co.uk
arestat maini inchisoare catuse

ONU a anunţat marţi că un activist proeminent pentru dreptul fetelor la educaţie a fost arestat la Kabul în această săptămână şi a făcut apel la autorităţile talibane să clarifice motivele detenţiei sale, relatează Reuters şi AFP.

Purtători de cuvânt ai Ministerului Informaţiei şi Agenţiei de informaţii din cadrul administraţiei talibane nu au răspuns solicitării Reuters de a comenta informaţia sau de a confirma detenţia.

"Matiullah Wesa, şeful (organizaţiei) Pen Path şi un activist pentru educaţia fetelor, a fost arestat luni la Kabul", a anunţat într-un comunicat Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA).

"UNAMA cere autorităţilor de facto să clarifice locul în care se află, motivele arestării sale şi asigurarea accesului său la reprezentare legală şi a comunicării cu familia", a adăugat misiunea.

Fratele lui Matiullah Wesa, Samiullah, a confirmat arestarea sa, precizând că el a fost reţinut la ieşirea dintr-o moschee după rugăciunea de luni seară.

"Matiullah şi-a terminat rugăciunile şi ieşea din moschee atunci când a fost arestat de bărbaţi aflaţi în două autovehicule. Când el le-a cerut să se legitimeze, ei l-au bătut şi l-au luat cu forţa", a declarat Samiullah Wesa pentru AFP.

Wesa, originar din regiunea sudică Kandahar, a militat timp de ani de zile pentru educaţia fetelor, în special în zonele conservatoare rurale, inclusiv în timpul mandatului fostului guvern susţinut de Occident, când a afirmat că multe fete care trăiesc la ţară nu au putut beneficia de educaţie.

În vârstă de 30 de ani, Matiullah Wesa a creat 18 biblioteci şi a contribuit la redeschiderea a numeroase biblioteci închise în zone rurale şi izolate din Afganistan.

De asemenea, el a lansat o campanie de distribuire de cărţi în scopul alfabetizării membrilor comunităţilor din zonele rurale.

Administraţia talibană le-a interzis majorităţii fetelor accesul în licee şi femeilor în universităţi, acuzând probleme inclusiv cu vestimentaţia lor. Oficialii talibani susţin că lucrează la redeschiderea şcolilor, dar nu au avansat un calendar, informează Agerpres.

Ei susţin că respectă drepturile femeilor în conformitate cu interpretarea lor a legii islamice şi a obiceiurilor afgane şi că securitatea sporită din ţară după plecarea forţelor străine a făcut să fie mai sigur pentru mulţi copii de vârstă redusă să meargă la şcoală.

Anul trecut, Matiullah Wesa a declarat pentru Reuters că munca sa este liberă de interferenţe politice şi imparţială, fiind axată pe ajutorarea comunităţilor pentru ca acestea să încurajeze educaţia fetelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.