ONU condamnă atacul Israelului din Gaza: Este 'de neconceput'

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 18-03-2025 10:35

Actualizat: 18-03-2025 12:35

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Coordonatorul umanitar al ONU din teritoriul palestinian a calificat atacul aerian din Gaza „de neconceput”. El le-a cerut celor implicați să înceteze ostilitățile imediat, potrivit Mediafax.

Coordonatorul umanitar al ONU din teritoriul palestinian, Muhannad Hadi, a cerut încetarea imediată a ostilităților și „restabilirea serviciilor de bază” în Gaza, potrivit Sky News.

„Acest lucru este de neconceput. O încetare a focului trebuie restabilită imediat. Oamenii din Gaza au îndurat suferințe inimaginabile", a spus el.

Muhannad Hadi a arătat care ar trebui să fie prioritățile în Gaza.

„Începutul ostilităților, asistența umanitară susținută, eliberarea ostaticilor și restabilirea serviciilor de bază și a mijloacelor de trai ale oamenilor sunt singura cale de urmat”.

Israelul a lansat marți dimineața un atac aerian în Fâșia Gaza. 322 de palestinieni, inclusiv femei și copii, au murit sau sunt dispăruți, a anunțat Hamas. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că a ordonat atacul aerian din cauza lipsei de progres în discuțiile pentru prelungirea armistițiului. Atacul aerian ar putea fi urmat de o ofensivă terestră deoarece armata israeliană a emis mai multe ordine de evacuare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri