ONU și Crucea Roșie fac apel la protejarea civililor pe durata asediului saudit asupra Hodeidah

Autor: Vlad Ciurdar

Publicat: 13-06-2018

Actualizat: 13-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) au făcut apel miercuri la toate părţile implicate în războiul din Yemen să-i protejeze pe civili după ce coaliţia sub comandament saudit a lansat un atac aerian şi terestru asupra oraşului-port Hodeidah, situat la Marea Roşie şi care are o importanţă vitală, relatează agenţia Reuters, informează Agerpres.

Vezi și: Coaliția saudită a trecut la contraatac: A fost declanșat asaltul asupra principalului port yemenit, Hodeidah

''Potrivit dreptului umanitar internaţional, părţile în conflict trebuie să facă tot ce este posibil pentru a-i proteja pe civili şi a asigura că ei au acces la asistenţa de care au nevoie pentru a supravieţui'', a declarat Lise Grande, coordonatorul ONU pe probleme umanitare pentru Yemen, într-un e-mail trimis agenţiei de presă Reuters.

Din Geneva, purtătoarea de cuvânt a CICR Marie-Claire Feghali a afirmat că atacul asupra oraşului Hodeidah ''va agrava probabil situaţia umanitară, deja catastrofală, din Yemen'', unde reţelele de apă şi de electricitate sunt vitale pentru supravieţuirea populaţiei civile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri