Operațiunea de capturare a lui Maduro, o „ieșire negociată” (surse)

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 03-01-2026 23:11

Article thumbnail

Sursă foto: Renascenca

Surse din cadrul opoziției venezuelene au declarat pentru Sky News că, în opinia lor, capturarea lui Nicolás Maduro a fost o „ieșire negociată”.

Anunțul lui Donald Trump

Într-o postare pe Truth Social, preşedintele american Donald Trump confirmă, sâmbătă, că SUA au atacat Venezuela şi susţine că preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, şi soţia sa „au fost capturaţi şi scoşi din ţară”.

„Statele Unite ale Americii au desfăşurat cu succes o operaţiune de amploare împotriva Venezuelei şi a liderului său, preşedintele Nicolas Maduro, care a fost capturat împreună cu soţia sa şi transportat cu avionul în afara ţării”, a scris Trump.

„Această operaţiune a fost realizată în colaborare cu forţele de ordine americane. Vor urma detalii”, adaugă Trump, care anunţă o conferinţă de presă, sâmbătă, la Mar-a-Lago, la ora locală 11:00 (18:00, ora României).

Statele Unite îl acuză de mult timp pe Nicolás Maduro că ar conduce o organizaţie internaţională de trafic de droguri, lucru pe care Maduro îl neagă.

Trump nu a dat mai multe detalii despre modul în care Maduro a fost capturat sau unde a fost dus, iar guvernul venezuelean nu a confirmat încă acest lucru, scrie BBC.

Statele Unite ofereau o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru informaţii care să ducă la arestarea lui Maduro. Acest lucru, împreună cu consolidarea militară masivă din regiune din ultimele luni, a fost interpretat ca o încurajare pentru cei din interiorul ţării să se întoarcă împotriva liderului venezuelean.

Vicepreşedinta Venezuelei cere „dovezi” că Maduro şi soţia sa sunt în viaţă

Vicepreşedinta Venezuelei, Delcy Rodriguez, a declarat la televiziune că guvernul ţării sale nu ştie unde se află Nicolás Maduro şi soţia sa şi a cerut Statelor Unite să furnizeze „dovezi” că sunt în viaţă.

Donald Trump a anunţat pe Truth Social că Maduro şi soţia sa au fost capturaţi şi scoşi din ţară.

O sursă oficială americană a declarat agenţiei Reuters că preşedintele venezuelean a fost capturat în timpul unei operaţiuni conduse de o unitate de elită a forţelor speciale americane.

Pe de altă parte, Columbia vecină a desfăşurat trupe militare la graniţa cu Venezuela, a anunţat preşedintele columbian, după ce a condamnat atacul asupra Venezuelei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri