Premium
Vinerea trecută, liniștea pandemică în care băltește România în criză economică a fost spartă de o informație oarecum rară în peisajul social mioritic. O biserică în stil maramureșan din București a fost vandalizată, profanată, ar zice unii, cu spray de culoare roz și cu mesaje ce acoperă o paletă extrem de mare: de la LGBT, la zvastica fascistă, de la ANTIFA la îndemnul de a ucide.
Recunosc, prima dată am văzut imaginile pe un grup de whatsapp cu foarte mulți preoți. Sigur, femeia care a filmat nu cred că a înțeles ce semnifică toate acele mesaje. Ea a spus că biserica a fost ”mâzgălită” de către ”nemernicii, sataniștii”.
Vreau să fac și un mic context: incidentul pe care OSCE îl cataloghează ”drept ”anti-Christian hate crimes”, adică ofense motivate de ură aduse comunităților religioase creștine pentru a genera un mesaj de excludere din viața societății”, așa cum a spus expertul OSCE pe libertate religioasă, Cătălin Raiu, s-a întâmplat chiar înainte de Duminica Ortodoxiei, sărbătoare ce subliniază biruința dreptei credințe asupra iconoclasmului și, în general, asupra tuturor ereziilor.
Patriarhia Română a luat imediat poziție față de terorismul cultural anti-ortodox, mai ales că nu doar pereții bisericii au fost vopsiți și scriși cu mesajele despre care am vorbit mai sus, ci și icoanele amplasate în exteriorul lăcașului de cult. Așadar, situația este cu mult mai gravă.
Dar, nu și pentru ctitorul bisericii, un preot ajuns acum la pensie, fost profesor universitar de Teologie Dogmatică la Universitatea ”Ovidius” din Constanța. Adrian Niculcea are o carieră remarcabilă în universitatea tomitană, însă reacția sa la ceea ce s-a întâmplat în lăcașul de cult în care a rămas îmbisericit după pensionare iese din limitele firescului. El a reușit să aibă o opinie care a fost și este intens folosită chiar de către dușmanii de serviciu ai Bisericii, adică și ai lui, prin faptul că este, încă, slujitor al lui Dumnezeu.
În primul rând, distinsul teolog pune la îndoială însuși incidentul, ascunzându-l sub semnul incertitudinii, spunând, pentru activenews.ro, ”Ce problemă cu „incidentul de la Titan”!?”. Așadar, pentru el, teolog și fost profesor universitar, nu este o problemă că frumoasa ctitorie a sa a fost murdărită. Poate o problemă ar fi, zic eu, de ce a fost aleasă chiar biserica sa? Oare, ca preot și fost profesor, nu ar fi trebuit să aibă o misiune în rândul enoriașilor săi, prin catehizare, educare și alfabetizare, poate, religioasă și comportamentală, tocmai pentru ca astfel de incidente să nu aibă loc?
În opinia sa despre ce s-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri și publicată de sursa citată, distinsul fost profesor îi cauționează pe vandali, însă lansează un tsunami de ură asupra Patriarhiei Române, a femeilor credincioase, a jurnaliștilor și a co-slujitorilor din Sfintele Altare.
Spune preotul Niculcea că ”M-au solicitat unii de la Antena 3, alții de la nu știu ce revistă Rost”. Pentru un om cu studiile sale și experiența sa, pentru un om care ar trebui să se priceapă nu doar la comunicare, ci și la sensul profund al cuvintelor, Niculcea duce în derizoriu, în exprimarea sa, meseria de ziarist, folosind ”unii” pentru jurnaliștii de la Antena 3, precum și ”nu știu ce revistă” pentru cei de la rostonline.ro. Jurnaliștii au ca meserie oferirea de informații. Cum preotul vestește evanghelia, adică ”vestea bună” sau ”buna vestire”, așa și jurnalistul vestește informația. ”Unii” de la Antena 3 sau ”alții de la nu știu ce revistă” cu asta se ocupă: culeg informații, nu pentru ei, nu se duc cu ele la ei acasă să le vestească soțiilor, părinților sau copiilor, ci într-o redacție pentru a le expune, apoi, celor care îi urmăresc, fie că este vorba despre o televiziune, fie că este vorba despre o ”nu știu ce revistă”. Jurnalistul cu asta se ocupă: oferă informații publicului, fie că vrea, fie că nu vrea fostul profesor Niculcea.
Continuă preotul Niculcea și spune că vandalizarea zidurilor bisericii și icoanelor ”nu este altceva decât un simplu incident datorat unui tânăr țăcănit”. Așadar, nu avem de ce să ne facem griji, se ia cu apă. Practic, tu, ortodoxule, nu trebuie să te superi că ceea ce pentru tine este sfânt, pentru un fost profesor de dogmatică lucrurile sunt mai simple. ”N-are nici o importanță deosebită.”, punctează, ca la rugby, cu un eseu, preotul pensionar. Și știe și cine a comis fapta, ”un tânăr țăcănit”, pentru că, nu-i așa?!, de la înălțimea opiniilor sale despre jurnaliști, Niculcea are opinii și în domeniul psihologiei despre tinerii care vandalizează icoane și biserici.
Îngăduitor cu vandalii, Niculcea o pune la punct pe o credincioasă care și-a permis să îi mărturisească: ”Asta (actul de vandalism, n.m.) poate deveni, cu ajutorul Domnului, un prilej de solidarizare mai mare în jurul Bisericii!”. Iar remarc aici dublul standard al preotului: iertător cu vandalul țăcănit, o pune la punct pe femeia care iubește sincer și își mărturisește nu doar credința, ci și situația pe care o resimte, probabil, la nivel personal, că ea, credincioasa, are nevoie de solidarizare. Solidarizare a credincioșilor, solidarizare a preoților. Iar preotul Niculcea chiar asta nu face, ci dimpotrivă, și o să o arăt mai jos.
”I-am răspuns: „Nu, doamnă. Noi, care ne credem oameni deștepți și mai ales cu scaun la cap, nu mergem pe urmele bufonilor din AUR. Acesta este un incident izolat, datorat unui țăcănit și nu o problema serioasă, care să merite „solidarizare mai mare în jurul Bisericii”. Biserica are propriii apărători calificați, n-are nevoie de apărători de operetă.”, a continuat atacul la propriii credincioși preotul bucureștean.
Așadar, preotul nu simte teama și durerea femeii care a îndrăznit să i se confeseze. Nu își dă seama că acea credincioasă se simte neapărată în fața ofensivei la care este supusă Biserica și însuși ortodocșii. El a dorit să o pună la punct, iar prin ea, și pe cei ca ea, cei care simt la fel ca acea femeie care consideră că este nevoie de solidaritate între credincioși și între slujitorii Sfintelor Altare. Punctăm un alt val de ură pe care preotul, fără să vrea, probabil, îl îndreaptă asupra ”femeii” din Biserica Ortodoxă Română.
Mai spune Niculcea că ”Noi, care ne credem oameni deștepți și mai ales cu scaun la cap”. Din nefericire, uneori din fericire, nu toți credincioșii sunt ”oameni deștepți și mai ales cu scaun la cap”. Pesemne, atunci când a expulzat acele cuvinte și gânduri, preotul a ratat gândul la ”Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor.”. Cu aceasta încep poruncile Fericirilor, părinte Niculcea. A lor, a celor care nu sunt ”oameni deștepți și mai ales cu scaun la cap”, este Împărăția Cerurilor. Nu aflați ceva nou, doar că din lipsa dumneavoastră de a vă solidariza cu credincioșii și ceilalți preoți, ratați chiar ceea ce este important în lecția pe care vreți să o dați unei femei credincioase, domnule Niculcea.
”(...) nu mergem pe urmele bufonilor din AUR”, continuă tirul de ură preacucernicul părinte Niculcea. Așadar, ca un creștin și ortodox veritabil, preotul Niculcea ne indică și cine nu e de urmat: bufonii din AUR. Desigur, putem urma alți bufoni, probabil, dar nu pe cei din AUR. Mai sunt unii din lemn, din argint sau arginți, că nu știu prea bine, ori din alte materiale, ce pot fi urmați, dar cei din AUR sigur nu. Oricum, exact cu asta se ocupă un distins fost profesor de Teologie Dogmatică, decantează aurul de pietriș. Remarcăm și faptul că preotul a făcut un sondaj între toți membrii AUR și a ajuns la concluzia că sunt bufoni. Un fost cadru universitar de teologie, cu atât mai puțin un preot, nu trebuie să arate spre cine trebuie să ne îndreptăm ura, pe cine să luăm la țintă, ci să ne îndrume pe drumul iubirii, al iubirii aproapelui, fie că este din AUR, fie că este vandalul care ne scrie pe icoane și biserici. Dar, din nou, dublul standard îl trădează pe omul care dă lecții.
”Acesta este un incident izolat, datorat unui țăcănit și nu o problema serioasă, care să merite „solidarizare mai mare în jurul Bisericii”. Biserica are propriii apărători calificați, n-are nevoie de apărători de operetă.”, își continuă preotul misiunea de a o pune la punct pe credincioasa care îndrăznise să i se adreseze. Părinte, femeia dacă simțea că este apărată de ”apărătorii calificați”, între care îndrăznesc eu să vă includ și pe dumneavoastră, nu se mai simțea singură, nu vă mai vorbea despre solidaritate. Acum, că tot sunteți vocea Bisericii și tot știți de ce are și de ce nu are nevoie, părinte Niculcea, nu îmi aduc aminte să vă fi auzit glasul în acest, de exemplu, ultim sau prim an de pandemie. Din ce am auzit, dimpotrivă, cumva normal dată fiind vârsta pe care o aveți, ați rămas acasă, nu ați mai slujit, de teama virusului ucigaș. Noi, în schimb, am continuat să mergem la biserică, fie copii duși de părinți în brațe, fie bătrâni cu iubire de Hristos și fără teama de COVID-19.
Continuați dumneavoastră în lecția de iubire pe care o dați și spuneți că ”Adevărata „solidarizare” este venirea la slujbe, plângerea propriilor păcate și rugăciunea pentru ajutor. Creștinul adevărat nu are nevoie să fie și el remarcat de cineva; are nevoie de smerenie și dragoste. Este o regulă căreia trebuie să i se supună și preoții și chiar și episcopii, nu doar laicii.”. Mare dreptate aveți! Da, dar tocmai dumneavoastră nu ați făcut ceea ce cereți de la alții. Sunt convins că toți episcopii și preoții vă vor urma sfatul pentru că, dacă mă iau după dumneavoastră, ei nu făceau ceea ce spuneți.
Însă, gravitatea opiniei dumneavoastră nu se oprește aici. Lansați un atac și mai sus, duceți acest tsunami al urii, cum l-am numit eu, la nivel înalt.
”Ar fi bine ca Patriarhia să-și tempereze declarațiile, pentru că întreaga „afacere” are un singur beneficiar: AUR.”, ziceți dumneavoastră. Cred că Părintele Patriarh a luat aminte, deja, la ce i-ați transmis și se va tempera. Pentru că cine este Patriarhia? Păi, primul este chiar Întâistătătorul său, Preafericitul Daniel. Apoi, mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii, preoții, diaconii, cântăreții și tot personalul neclerical. Ei toți sunt ”Patriarhia”. Da, colegii dumneavoastră din altarul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” sunt și ei ”Patriarhia”.
Dacă v-a nemulțumit declarația pe care domnul Vasile Bănescu a dat-o, puteați folosi numele dumnealui, nu al Patriarhei. Nu îndreptați valul de ură asupra Patriarhiei, implicit asupra dumneavoastră, căci încă sunteți preot, și colegilor dumneavoastră. Din fericire, vocea domnului Vasile Bănescu este una extrem de asumată și ortodoxă, una de care Biserica Ortodoxă Română are nevoie. Bine ar fi să avem mai multe astfel de voci și bine ar fi ca ele să răsune la unison și atunci când credincioșii simt nevoia, nu cum vreți dumneavoastră.
Nu mai vorbesc despre ”obsesia” pe care o aveți pentru AUR. V-am spus, un preot are iubire, nu ură, nu ne arată spre cine să ne îndreptăm ura, ci iubirea. Dar, dacă atât puteți…
”Iar Prigoana, femeia aceea cunoscută în media”, este finalul apoteotic al opiniei preacucerniciei voastre. Femeia aceea, părinte Niculcea, este mama unor prunci. Nu este nevoie să vă spun ce simbolizează femeia pentru ortodoxie. Misoginismul, părinte, trebuie să ne ocolească pe toți, să ne păzim de astfel de proiecții care nu aduc nimic bun, dimpotrivă.
Nu am dat un titlu concret, ci unul abstract, pentru prima dată, acestei opinii tocmai pentru a nu fi un exemplu de urmat. Știu că nu era nevoie de mine pentru a contribui la această maree de ură împotriva Bisericii. Dar, îmi doresc ca astfel de opinii exprimate în spațiul public de un preot și un teolog atât de important ca Adrian Niculcea să nu existe sub această formă. Opinia dumnealui, plină de atacuri la adresa ortodocșilor și Patriarhiei, mai ales, este intens promovată de criticii și adversarii Bisericii, pe rețele de socializare. Am scris toate acestea nu pentru a da lecții cuiva, ci pentru ca cei care o citesc să nu facă nici greșeala pe care o fac eu, dar nici pe cea pe care a făcut-o preotul Niculcea.
