Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

OPINIE Capse©

Facebook
cap sec

Un nebun aruncă o piatră în apă, iar zece înțelepți nu o pot scoate! Este o veche zicătoare împământenită pe meleagurile noastre și care pare să capete iar valoare în aceste zile. În ”rolul principal” este notoriul Cristian Tudor Popescu. ”Piatra” sunt invectivele sale, iar apa o reprezintă ”vitele” de ortodocși și ”șarlatanul” de Patriarh Daniel.

Desigur, nu mă voi apuca sa fac pe ”înțeleptul”, nici nu sunt, nici nu pot. Totodată, nu o să apăr ceva ce nu are nevoie de apărare. Ortodoxia, ortodocșii, Patriarhul Daniel sunt valori ce nu pot fi nici măcar atinse, darămite lovite, de un nebun, fie el și unul notoriu pentru apucăturile sale.

Voi încerca, pe cât posibil, să explic, ce stă, de fapt, în spatele unui ins devenit nefrecventabil de foarte mulți ani și de ce, din când în când, atacă valori fundamentale ale neamului și chiar poporul în sine.

Pentru cine nu știe, Cristian Tudor Popescu este fondator al unui site, dar și prestator de servicii pentru două entități media: televiziunea de știri Digi 24 și postul de radio Europa FM. Așadar, în anumiți termeni ar putea fi numit jurnalist. Menirea unui jurnalist este să informeze, să relateze și să analizeze. Iar CTP chiar asta face, chiar dacă o face greșit. Însă, unde se produce presupusa fractură în mintea jurnalistului?

CTP își cunoaște o parte din fani și știe ce vor ”să mănânce”. ”Hrana” lor este, totodată, transformată în ”hrană” și pentru notoriul ins. Astfel, prin valul pe care îl creează, el le poate explica angajatorilor săi că încă mai poate stârni ”emoție”, crea știri și produce faliile pe care entitățile media contractoare le așteaptă.

Rolul opiniilor lui CTP este acela de a provoca discuții în jurul lor, nu de a găsi soluții. El caută validarea publicului, dar, mai ales, reacții din partea celor vizați, pentru că, doar astfel zicerile sale sunt valoroase, în opinia sa. De aceea, orice băgare și luare în seamă de către cei vizați de ”expectorațiile” sale îl motivează să continuie, să producă noi și noi teme false.

De multe ori, cei vizați de atacurile lui CTP preferă să îl ignore. Atunci, el ridică miza. De la atacuri la persoană, trece la atacurile la grupuri sociale. Când vreo personalitate îi răspunde, mai ales când este vorba despre cineva din mediul religios sau academic, Cristian Tudor Popescu jubilează și știe că și-a atins scopul. Este momentul în care și cei care încă îl mai urmăresc îi iau spusele drept axiomă și îi dau dreptate fără tăgadă. Asta, deși toată tema sa este falsă, iar el știe asta. Validarea lui este făcută chiar de ”victima” jignirilor sale. Simbriașul de la Digi și Europa FM știe foarte bine că multe dintre alegațiile sale sunt complet false, dar el perorează pentru că interesul poartă fesul.

Cea mai recentă ieșire suburbană a lui CTP te face, în calitate de om, iar abia apoi de creștin, să te întrebi cum să reacționezi?

1. Să îi dai o lecție, și să răspunzi cu aceeași măsură?

2. Să îl lași în lumea lui, pentru că, de cele mai multe ori, cel mai mare rău pe care îl poți face unui prost nu este jignirea sau încercarea de a-l corija, ci să îl lași așa cum este?

3. Să te rogi pentru el, pentru că are nevoie de ajutor de specialitate, dar și de o intervenție divină, care să îi arate calea cea dreaptă, nordul gândirii și simțirii?

Capul limpede a dispărut demult din presă, din multiple motive. Capul sec, din nefericire, își face mendrele pentru că cei vizați de invectivele lui îl validează prin reacțiile lor. Ori, un ”capsec” va rămâne pururi așa, din nefericire, în primul rând, pentru el, apropiați și pentru cei care îl plătesc pentru grosolănii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.