DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Opinie: Ce șanse de reușită are moțiunea de cenzură

motiune

Depunerea unei moțiuni de cenzură de către Opoziție este o chestiune de zile, iar pe scena politică se fac calcule privind șansele de reușită ale unui astfel de demers. În acest context, stiripesurse.ro vă propune o analiză pe această temă realizată de Mircea Morariu, pentru contributors.ro.

contributors.ro:

Începutul săptămânii ne-a adus vestea că patru parlamentari PSD au demisionat din partid, optând în favoarea “fratelui inamic ” reprezentat de formațiunea politică a d-lui Victor Ponta.
Calculul hârtiei arată că alianța parlamentară PSD-ALDE ar fi pierdut majoritatea în Camera Deputaților, având un minus de două voturi.
Să schimbe oare această mișcare soarta viitoarei moțiuni de cenzură despre care se spune că ar urma să fie introdusă de liberali în jurul datei de 10 decembrie? Puțin probabil. De altminteri, la foarte puține ore după demisia celor patru în frunte cu Ion Mocioalcă, un rebel încă din vremea CexN din septembrie care își aștepta excluderea, Hotnews a aflat că PSD și-ar fi reasigurat majoritatea ca urmare a negocierilor cu parlamentarii PMP. Care, după ce au fost lăsați din mână de dl. Traian Băsescu, au devenit încă și mai nesiguri decât erau înainte din perspectiva PNL și a USR. Între care oricum există destule diferende.
În al doilea rând, la Senat, coaliția aflată la putere nu are nici o emoție fiindcă dispune de 81 de voturi, iar majoritatea este asigurată doar de 69. Exact cât are PSD-ul singur.
E cum nu se poate mai probabil ca în aceste ore, Opoziția să poarte negocieri cu parlamentari ai altor partide. Îndeosebi cu cei ai UDMR, despre care se știe că trec fără probleme de partea cui oferă mai mult. Însă, pe de altă parte, nu e deloc exclus ca șefii și parlamentarii Uniunii să profite de noua situație spre a mai cere o seamă de concesii din partea actualei majorități care, după cum s-a putut observa lesne, cedează destul de repede. Parlamentarii UDMR, deși maghiari, știu foarte bine esența proverbului românesc “nu da vrabia in mână pe cioara de pe gard!”.
Pe de altă parte, conducerea UDMR este din ce în ce mai sensibilă la ceea ce se spune, se întâmplă și se vrea la Budapesta, iar guvernul Orbán preferă la București un Cabinet PSD-ALDE, destul de apropiat de iliberalismul maghiar și de atitudinea de frondă a acestuia în relație cu organismele și criticile venite din partea Uniunii Europene. O atitudine pe care, de altminteri, o copiază. Celelalte minorități, altele decât cea maghiară, votează îndeobște cu cei aflați la putere.
Unica șansă de reușită a moțiunii ar fi dată de o nouă și mult mai masivă defectare de parlamentari din zona PSD. Or, din punctul acesta de vedere nu prea sunt semne că s-ar pregăti cine știe ce lovitură de teatru.(Mai multe detalii AICI)

Ziarul Financiar:

Felul în care este distribuită avuţia Rusiei reflectă modul în care preşedintele Vla­dimir Putin ţine ţara sub control şi îşi face jocurile geo­p­olitice. Moscova, sep­tem­brie 2018, în ajunul alegerilor pentru primar: preşedintele campaniei de realegere, Konstan­tin Remciukov, înşiră realizările şefului său - 550 de parcuri renovate, 220 de kilometri de piste de biciclete, speranţa de viaţă a ajuns la 78 de ani, de la 74 de ani în 2010, noi clinici medicale, festivaluri, drumuri modernizate, metrou uşor şi o flotă întreagă de maşini elveţiene care curăţă străzile.
„Oamenii spun că pentru a se trăi bine, ca în vest, trebuie să avem instituţii occidentale. Vă spun că nu este aşa. Poţi avea o viaţă mai bună fără instituţii occidentale“, a spus Remciukov. Primarul Serghei Sobianin a primit de la locuitorii Moscovei fără nicio problemă un nou mandat. Alegerile subliniază târgul politic pe care Kremlinul îl vrea acceptat de ruşi: îmbunătăţirea calităţii vieţii la schimb pentru puteri discreţionare pentru Putin, scrie The Washington Post. Primarul Sobianin este fostul şef de cabinet al lui Putin. El este susţinut şi de o parte din intelectualii liberali ai Moscovei care vociferează contra naţiona­lismului şi atitudinilor autoritare ale preşedintelui.
Orsk, departe de opulenţa şi strălucirea Moscovei, pe centura industrială regională a Rusiei: Evgheni Sidorov şi-a dat seama că lucrurile merg foarte prost când încălzirea din fabrica în care lucrează s-a oprit brusc, în mijlocul gerului. Temperatura bătea spre -15 grade Celsius, ceva obişnuit pentru Rusia Centrală. Însă fabrica avea geamurile sparte. De atunci, situaţia s-a înrăutăţit. Uzina de utilaje Ormeto-YUMZ din oraşul Orsk este închisă din septembrie, plata salariilor pentru cei 3.000 de angajaţi a fost amânată, iar pe datorii se bat băncile, creditorii şi managerii. Mulţi se tem că fabrica nu va mai funcţiona niciodată, scrie Financial Times. „Nu există materiale, bani şi nici clienţi. Nu mai există nimic. Nu le pasă sde noi“, se plânge Sidorov. Fabrica din Orsk a fost cândva simbolul măreţiei industriale a Rusiei: pro­ducea uti­laje pentru fabrici din Rusia şi din alte 30 de ţări. Acum rugineşte, aşa cum face o bună parte din cen­tura industrială a ţării, subfinanţată, lovită de pri­va­tizări dubioase şi îmbătrânită de lipsa reformelor. Sancţiunile occidentale, care reduc accesul la finan­ţare, îi agravează situaţia. Ormeto-YUMZ aparţine oli­garhului Alişer Usmanov, unul dintre cei mai bogaţi ruşi şi oameni din lume. El stă departe de pro­blemele din Orsk, preferând investiţiile în Marea Brita­nie. Este patronul clubului de fotbal Arsenal. A fost investitor la Facebook. Deţine un imperiu media şi de tehnologie.
Rusia este o putere nucleară, însă nu şi una eco­nomică. Anul trecut, PIB-ul ţării s-a situat la 1.600 de miliarde de dolari, fiind mai mic decât, spre exemplu, cel al statului american Texas. Nici avuţia nu creşte. PIB-ul din 2017 este mai mic decât cel din 2013 dacă e ajustat la schimbările de preţuri. Şi totuşi Rusia este o ţară puternică, influentă, mai ales în jocurile geopolitice, iar acest lucru are de-a face cu avuţia ţării. (Mai multe detalii AICI)

RFI:

In Franţa, executivul suspendă cîteva măsuri fiscale în speranţa că mişcările de protest ale „vestelor galbene” vor diminua. „Statul trebuie să fie înainte de toate garantul păcii sociale” a declarat primul ministru francez Edouard Philippe. Editorialiştii consideră că acest revers al preşedintelui Emmanuel Macron îl fragilizează din punct de vedere politic, inclusiv pe plan internaţional.
Violenţele care au avut loc la Paris şi în alte localităţi franceze în contextul mobilizării „vestelor galbene” au cîntărit fără îndoială foarte mult în balanţa deciziei. Ele au fost receptate pînă la urmă ca o expresie a unei explozii ale nemulţumirii populare, şi ca un semn de radicalizare a mişcării. Chiar dacă actele de vandalism sunt condamnate de întreaga clasă politică, sondajele pun în lumină faptul că peste 70 la sută din populaţie sprijină protestele „vestelor galbene”. Primul ministru francez Edouard Philippe a fost obligat deci să analizeze în felul următor „furia” francezilor:
„Este furia Franţei care munceşte, care munceşte din greu. Această furie îşi are sursa într-o profundă injustiţie, aceea de a nu putea trăi demn din fructul muncii depuse, de a nu putea asigura nevoile copiilor în ciuda faptului că ziua de muncă începe devreme şi se sfîrşeşte tîrziu, mai ales dacă adăugăm orele de transport”.
Iată deci o manieră de a recunoaşte că francezii care s-au revoltat au avut dreptate. Si în direcţia lor face executivul un gest anunţînd suspendarea pe şase luni a trei măsuri fiscale care urmau să intre în vigoare pe data de întîi ianuarie anul viitor.
„Nici o taxă nu merită să pună în pericol unitatea naţiunii”, a mais spus Edouard Philippe în alocuţiunea rostită de la Palatul Matignon, sediul primului ministru. Mai concret, sunt puse între paranteze trei iniţiative: impozitul ecologic pe poluarea cu carburanţi, mărirea preţului la diesel şi taxarea suplimentară la carburanţi în cazul intreprinderilor. Timp de şase lui executivul urmează să se concerteze cu toţi partenerii sociali pentru a găsi alte soluţii în privinţa unei „tranziţi ecologice” care rămîne necesară. In tot acest timp, a mai subliniat premierul, nu vor fi mărite preţurile la gaz şi la electricitate, şi nici nu vor fi aplicate noile metode preconizate în privinţa controlului tehnic al automobilelor. Preşedintele Emmanuel Macron ar fi vrut să accelereze un fel de tranziţie spre mijloacele de transport mai puţin poluante, prin abandonarea treptată a vehiculelor pe bază de diesel şi prin favorizarea celor pe bază de benzină sau a vehiculelor elctrice sau hibride.
Nu este sigur însă că nemulţumirile francezilor vor fi calmate cu aceste măsuri, mai ales că în ultimul timp s-a produs un fel de contaminare protestatară. (Mai multe detalii AICI)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.