DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Opoziție vs. PSD, un meci cu trei jucători

PSD vs. opozitie

Încă de la începuturile democrației românești post decembriste, corupția a fost constant una dintre principalele preocupări ale electoratului. Până la câștigarea primului mandat al lui Traian Băsescu, electoratul își caută în rândul actorilor politici un partid sau un lider puternic care sa dea impresia că poate stopa, și de ce nu pedepsi, abuzurile și corupția, de care erau tradițional acuzați cei din PSD, dar care și-au mai pierdut din monopolul pe subiect, grație unei guvernări CDR cu aceleași caracteristici.

Trocul era simplu. Partidul sau liderul respectiv se străduia să fie cât mai convingător ca justițiar, iar electoratul îi acorda un vot, nu neapărat meritat de beneficiar, ci mai degrabă un vot negativ dat celor de la guvernare. Astfel, Vadim Tudor și PRM au putut obține scoruri electorale istorice în 2000 iar Traian Băsescu a putut câștiga alegerile în 2004 și să aducă alianța D.A. la guvernare. Am putea menționa și scorul bun raportat la nivelul de organizare pe care l-a avut PPDD, tot pe un astfel de mesaj.

Dar, dacă Vadim Tudor și Dan Diaconescu au mers exclusiv pe “băgat in pușcărie”, Traian Băsescu a beneficiat de un pachet complet. Pe lângă “țepele din Piața Victoriei”, promise de el, alianța D.A. a venit în completare cu un program de guvernare solid, cu o echipă de ministeriabili credibili și un premier cu anvergură. Succesul acestei rețete complete a arătat că electoratul nu vrea numai justiție ci și o bună guvernare, măsuri economice eficiente, învățământ performant, un sistem de sănătate modern, etc.

Odată cu primul mandat al lui Traian Băsescu s-a trecut la o separare mai clară a puterii politice de cea judecătorească și au fost solidificate instituțiile de forță, menite să lupte împotriva corupției. Activitatea lor a fost destul de “productivă” în sensul acesta, acționând în zona tuturor forțelor politice din România. Puterea lor a crescut, activitatea s-a intensificat, instituțiile au ieșit din anonimat și au devenit actori publici recunoscuți.

Electoratul nu mai are niciun fel de așteptări de la vreun politician sau partid politic în ceea ce privește actul de justiție. Vede la televizor și citește în presă zilnic despre faptul că există niște instituții abilitate, care se ocupă intens de treaba asta de câțiva ani.

Și atunci ce se întâmplă cu votul acela, care se dădea anterior în direcția asta? Nimic! Pentru că instituțiile nu candidează nicăieri. Partidele s-au văzut puse în situația de a se adapta la noua realitate, un meci cu trei jucători. Unele au făcut-o altele încă nu.

“Justițiada” petrecută în România ultimilor ani, deși necesară și binevenită în multe dintre cazuri, a fost marcată și de erori sau abuzuri, multe dintre ele la fel de vizibile public precum succesele. PSD a reușit să se adapteze și a adoptat noul tip de adversar respectiv “statul paralel”. Un adversar cu care aparent se luptă, dar care nu candidează nicăieri. PSD s-a poziționat relativ la justiție în acord cu propriul electorat, dar a venit cu pachetul complet la ultimele alegeri: un program de guvernare, ministeriabili credibili și posibili premieri cu anvergură. Faptul că și programul și ministeriabilii și premierii s-au schimbat de trei ori în jumătate de an este doar o nuanță, alegerile au fost deja câștigate. Este de menționat că și ALDE este un partid care s-a adaptat la fel de bine, fiind chiar mai liniar și mai predictibil decât PSD în multe aspecte.

De cealaltă parte, partidele opoziției nu au reușit și nu reușesc încă să se adapteze. Au renunțat la propriile intenții justițiare (mai ales în condițiile propriilor probleme de corupție) și s-au alipit ca mesaj încurajării instituțiilor, sperând să beneficieze de votul pe care cetățenii l-ar da lor, pentru că nu ar avea încotro, instituțiile necandidând.

Problema a fost că cetățenii au înțeles că acele instituții își continua activitatea și dacă au galerie de la partidele de opoziție și dacă nu. Au căutat să le dea votul pe restul de considerente: program de guvernare, echipă de ministeriabili credibili, premier cu anvergură. Din păcate, niciunul dintre actualele partide de opoziție nu a reușit să producă așa ceva pana acum.

PNL a avut un “probabil” program de guvernare și un premier “to be elected” dar când a avut ocazia să se ducă la consultări, după căderea guvernului Ponta, a preferat sa susțină un premier tehnocrat, cu un guvern tehnocrat. După alegerile parlamentare, la care s-au prezentat fără un premier, fără un program de guvernare și fără o echipă proprie de miniștri, au fost la consultări fără sa propună absolut nimic. După căderile succesive ale guvernelor PSD, au procedat identic, nu au propus nimic. Absolut decent. Nu au propus pentru că nu au nici program, nici premier, nici miniștri. Din păcate, nici nu încearcă să-și acopere aceste găuri, ci se menține în continuare într-un discurs expirat și neadaptat noilor realității.

PMP nu e un partid, ca să îl tratez ca atare, ci este un lider cu propriile probleme și obiective. Indiferent ce ar face, nu va beneficia de mai multe voturi, tocmai pentru că depinde de un lider, al cărui capital politic este limitat.

USR iarăși nu este un partid în sensul clasic. Neavând reprezentare la nivelul celor mai multe dintre localitățile țării, va rămâne un partid limitat la o parte din urbanul mare. Ca acțiuni politice a făcut cam același lucru ca și PNL, a făcut galerie justiției dar nu a venit cu un program propriu, o echipă de miniștri proprie sau un premier propriu.

PNL se erijează in cel mai important partid de opoziție, fundamentat strict pe numărul de parlamentari, nu pe potențialul de a învinge PSD, iar USR se erijează în cel mai frecventabil partid de opoziție, strict pe considerentul că nu e PNL, nu pe potențialul de a învinge PSD.

În conformitate cu realitățile electorale ale României, chiar dacă fiecare partid din opoziție s-ar adapta și ar face tot ce trebuie ca să câștige alegerile, tot nu ar reuși. Este evident că PSD nu va putea fi înfrânt decât de o coaliție sau alianță. Astfel, cei aflați acum în opoziție sunt condamnați să colaboreze, dacă vor să câștige și să supraviețuiască.

Pentru asta trebuie să se întâlnească mai des, să se atace mai rar, să facă o primă formă de colaborare oficială, dar, mai ales, să pună mâna la munca și să nu mai aștepte să vină Dacian Cioloș cu ce le lipsește lor: premier, program de guvernare și echipa de ministeriabili.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.