Premierul Ludovic Orban i-a primit luni seară, la Palatul Victoria, pe reprezentanții veteranilor din teatrele de operații - cei mai mulți dintre aceștia fiind foști combatanți din Afganistan. Orban a fost însoțit la întâlnire de șeful Cancelariei, Ionel Dancă, și de deputatul liberal Ovidiu Raețchi, vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților.
Vezi și: Ion Țiriac s-a dezlănțuit: 'Eu sunt atât de inteligent încât îmi dau seama când sunt prost'
Delegația veteranilor, condusă de Marius Apostol, grav rănit în 2011 în Afganistan, a dorit să tragă un semnal de alarmă după ce drepturile combatanților din teatrele de operații au fost tăiate prin amendamentele aduse la un proiect de lege dedicat lor de senatorul PSD Viorel Salan. Orban i-a asigurat pe veterani că liberalii și aliații lor din Parlament vor vota o lege care să le confere acestora drepturile solicitate de ei, la standarde NATO. În plus, Guvernul va căuta soluții pentru a sprijini finalizarea primului Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani de la "Mănăstirea Dealu" din Dâmbovița.
Reamintim că România are deja peste 40.000 de militari care au activat deja în teatrele de operații din Orientul Mijlociu și care sunt considerați printre cei mai de încredere aliați de către militarii americani.
Comentează