Organizaţia Salvaţi Copiii România dotează Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu-Rusescu" (INSMC) cu un ecograf de ultimă generaţie, în valoare de 75.500 de euro, cu ajutorul căruia vor putea fi identificate malformaţiile şi problemele cardiace la copii.
''Este primul aparat de acest fel, cu o valoare superioară de diagnostic, astfel încât tratamentul să poată fi instituit cât mai prompt. Anual, în România se nasc aproximativ 1.000 de copii cu malformaţii cardiace congenitale, pentru mulţi copii fiind decisivă intervenţia chirurgicală cât mai rapidă'', se arată într-un comunicat al Salvaţi Copiii, transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, dotarea cabinetului de cardiologie cu un ecograf performant reprezintă un sprijin major pentru activitatea Compartimentului de cardiologie pediatrică şi pentru desfăşurarea completă a activităţii medicale specifice.
La INSMC sunt îngrijiţi şi internaţi copii în stare critică, cu diverse afecţiuni ce ţin de neurologie pediatrică, genetică medicală, pneumologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, oftalmologie pediatrică, endocrinologie pediatrică, dermatologie pediatrică, psihiatrie pediatrică, psihologie, hematologie.
''Azi, începem o nouă etapă, în care sunt fericită că pot oferi o şansă copiilor cu probleme cardiace. Până anul acesta nu exista cardiolog pediatru în INSMC, eu am venit din luna ianuarie şi odată cu ecograful potrivit vom începe activitatea completă. Până acum funcţionam cu ecograful din camera de gardă, care nu este dedicat pentru cord şi care are sondă pentru adulţi", povesteşte dr. Salwa Addilami, medic cardiolog pediatru în cadrul INSMC, potrivit comunicatului.
La rândul său, conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru INSMC, spune că ''acest aparat face diferenţa dintre opinie şi certitudine, astfel de echipamente de nouă generaţie cum este cel primit de la Organizaţia Salvaţi Copiii putând să influenţeze traiectoria sănătăţii şi a vieţii copilului cu probleme cardiace''.
''Nu este de ocolit faptul că şi copiii pot suferi afecţiuni cardiace, iar numărul acestora este în creştere în ţara noastră în contextul pandemiei, dar şi al numărului mare de copii născuţi prematur", a precizat medicul.
Anul acesta, Salvaţi Copiii va susţine spitale din judeţele: Argeş, Botoşani, Braşov, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Mehedinţi, Sibiu, Timiş şi Tulcea, precum şi din Bucureşti.
"Dotarea secţiilor de pediatrie cu aparatură medicală performantă este una dintre priorităţile majore ale Organizaţiei Salvaţi Copiii România. Un ecograf de ultimă generaţie poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte în cazul copiilor cu malformaţii cardiace, diagnosticul acurat şi rapid ajutând medicii să intervină şi să ofere copilului şansa de a se dezvolta sănătos", a explicat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.
Totodată, Salvaţi Copiii România a demarat şi un amplu proces de reabilitate a Blocului Operator şi a Secţiei de Terapie Intensivă ale Maternităţii Polizu, din cadrul Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu- Rusescu".
Din anul 2010, Organizaţia Salvaţi Copiii a dotat 105 unităţi medicale (secţii de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secţii de pediatrie şi Obstetrică-Ginecologie) din toate judeţele ţării, cu peste 1.020 de echipamente vitale, investind peste 8.500.000 de euro. Până la sfârşitul anului 2022, Salvaţi Copiii va dota cel puţin 55 de unităţi medicale cu echipamente performante, asigurând supravieţuirea şi tratamentul adecvat pentru cel puţin 30.000 de copii.
Comentează