Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Organizaţia Salvaţi Copiii România: Aproape 16.000 de copii au fost supuşi unei forme de abuz în 2021

Salvați copiii

Aproape 16.000 de copii au fost supuşi unei forme de abuz în 2021, a transmis, marţi, organizaţia Salvaţi Copiii România, în contextul în care parlamentarii au decis că persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, inclusiv împotriva copilului, nu mai pot candida la funcţii publice.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, două iniţiative legislative care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea, potrivit Agerpres.

Pe parcursul anului 2021, arată organizaţia Salvaţi Copiii, 15.925 de copii români au fost supuşi unei forme de abuz, dintre care 1.561 cazuri de abuz fizic, 2.171 cazuri de abuz emoţional, în vreme ce în 1.349 de cazuri a fost vorba despre de abuz sexual. Din totalitatea cazurilor semnalate, a fost demarată urmărirea penală pentru 1.990 dintre acestea, potrivit celor mai recente date ale ANPDCA.

"Combaterea abuzului asupra copilului, în diferitele lui forme, rămâne una dintre mizele majore ale Organizaţiei Salvaţi Copiii România, care salută, astfel, adoptarea proiectului de lege prin care persoanele care au comis infracţiuni împotriva vieţii copiilor, viol, pornografie infantilă, trafic de copii, rele tratamente ori altele, nu mai pot candida pentru funcţii publice. Mai mult, proiectul de lege 'Fără prădători de copii pe buletinele de vot' a fost modificat şi extins la toate categoriile de infractori şi adoptat de Camera Deputaţilor", se menţionează în comunicat.

Proiectul de lege a fost elaborat la iniţiativa Organizaţiei Salvaţi Copiii de trei deputaţi - Monica-Elena Berescu, Diana Stoica şi Dragoş Cătălin Teniţă - şi a urmărit suplimentarea categoriilor de persoane care nu pot fi alese în cazul săvârşirii de fapte cu violenţă comise asupra copiilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.