Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ovidiu Burcă (Dinamo): Sunt ferm convins că echipa se va salva de la retrogradare

wallpapertip.com
dinamo logo

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Ovidiu Burcă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că situaţia formaţiei sale este îngrijorătoare, dar s-a arătat convins că se va salva de la retrogradare în acest sezon al Superligii de fotbal.

"Situaţia este îngrijorătoare, ne preocupă pe toţi, doar că ştiţi că jucătorii au venit târziu, am avut o situaţie specială. În plus, reîntoarcerea în prima ligă vine cu nişte situaţii destul de complexe. Din afara e uşor să arăţi cu degetul. Eu sunt ferm convins că Dinamo se va salva de la retrogradare anul ăsta. Lăsaţi-mă să am încredere totală în echipa mea. Jucătorii care au venit au ajuns la un nivel fizic bun, s-au integrat şi eu sunt ferm convins că de acum înainte veţi vedea o altă faţă a echipei. Nu cred că există o ruptură atât de mare în clasament încât să nu mai credem că putem să intrăm în obiectivul stabilit, adică în primele 10 echipe, eu zic că avem şanse", a declarat Burcă, potrivit Agerpres.

Tehnicianul a precizat că nu există nicio ruptură în relaţia pe care o are cu conducerea clubului.

"Ştiu foarte bine ce înseamnă meseria de antrenor, atunci când câştigi foarte multă lume te susţine, dar atunci când pierzi eşti de unul singur. Nu aş vrea să dau vina pe cineva, am o conducere care mă susţine şi îi mulţumesc pentru asta, nu este nicio ruptură între mine şi ei. Cred că nu există dinamovist care să fie mulţumit de felul în care arată echipa acum şi de locul pe care îl avem în clasament. Condiţiile pe care le avem şi pe care le oferă conducerea sunt poate mai sus decât primele 10 echipe şi este de datoria mea şi a echipei să întoarcem această situaţie. Am mare încredere în lotul de jucători pe care îl am. Am trecut împreună peste momente mai bune sau mai puţin plăcute şi sunt convins că echipa va avea reacţie. Eu sunt liniştit, mă focusez total pe ce avem de făcut şi sunt convins că vom ieşi din această situaţie", a spus antrenorul.

Ovidiu Burcă a pus înfrângerea cu AFC Hermannstadt, cu 0-4, din etapa trecută, pe seama lipsei sale de inspiraţie: "Cred că este responsabilitatea mea totală pentru ceea ce s-a întâmplat la Sibiu. Cred că am fost total neinspirat în a gestiona această pauză pe care am avut-o şi totul a mers pe dos. Îmi pare rău că nu le-am oferit un prilej de bucurie celor care au fost alături de noi la Sibiu şi eu îmi asum total ceea ce s-a întâmplat acolo şi vreau să-i asigur pe oameni că a fost un accident şi că echipa nu va mai arăta aşa în acest sezon".

În ceea ce priveşte meciul cu Poli Iaşi, Burcă a spus că jucătorii săi vor fi motivaţi suplimentar de faptul că Dinamo nu a reuşit să se impună în ultimele partide cu formaţia moldoveană.

"Eu sunt ferm convins că de mâine echipa va arăta o altă faţă. E datoria noastră să întoarcem această situaţie. Meciul cu Iaşi va fi unul foarte interesant, pentru că de când sunt eu aici nu am reuşit să învingem. Leo Grozavu este un antrenor care dă o agresivitate foarte mare echipei. Să sperăm că de data asta vom reuşi să găsim cele mai bune soluţii să ajungem în poziţii de finalizare cu uşurinţă. E o motivaţie în plus pentru mine faptul că nu am reuşit să învingem Poli Iaşi în ultimul timp. E o situaţie de orgoliu care nu ne dă pace şi mâine ne va da o motivaţie extra", a mai spus Burcă.

După 13 etape, Dinamo ocupă penultima poziţie în clasamentul Superligii, a 15-a, cu doar 9 puncte, 3 mai mult decât codaşa FC Botoşani.

Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti va întâlni formaţia Politehnica Iaşi, vineri, de la ora 20:30, pe Arena Naţională, într-o partidă din cadrul etapei a 14-a a Superligii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.