Pact între PNL și USR: Înțelegerea dintre Ludovic Orban și Dan Barna

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 27-11-2019

Actualizat: 27-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat, marţi, după întâlnirea avută cu liderul USR, Dan Barna, că a discutat cu acesta şi despre o non-beligeranţă între cele două formaţiuni în perspectiva alegerilor locale, potrivit Agerpres.

"Am trecut în revistă prevederile acordului pe care l-am încheiat. Am stabilit un mod de coordonare a acţiunilor la nivel parlamentar. Am discutat despre pregătirea Legii bugetului de stat şi despre câteva elemente din înţelegerea pe care am avut-o privind chestiuni legate de susţinerea în Parlament a legii primarilor în două tururi de scrutin. De asemenea, am abordat problema anticipatelor şi am discutat de îmbunătăţirea colaborării la nivel local între filialele noastre şi despre o non-beligeranţă între formaţiunile noastre politice, în perspectiva alegerilor locale", a precizat Ludovic Orban.

Citește și: Traian Băsescu atacă dur PSD: Generațiile de oameni valoroși au trecut la PSD, iar înlocuirea lor se face cu mediocrități de tip Ciolacu, doamne cu strigături de tip Olguța

El a afirmat că pot exista colaborări punctuale acolo unde există această posibilitate în cazul alegerilor locale.

În schimb, preşedintele PNL a susţinut că este prematur să se discute despre această posibilitate în ceea ce priveşte candidatura pentru Primăria Capitalei.

"Este prematur să abordăm acest subiect. Abia s-au terminat alegerile prezidenţiale. În mod evident, între noi există o veche colaborare, de trei ani de zile am stat împreună pe băncile Opoziţiei şi ne-am opus împreună tuturor agresiunilor pesediste împotriva economiei, împotriva justiţiei, împotriva percepţiei bune a României la nivel internaţional. Am făcut front comun şi colaborarea noastră continuă", a afirmat Orban.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri