Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Panică într-o stațiune de schi din țară. Zăpada a acoperit corturile

Facebook
avalansa balea lac

O avalanșă de mari dimensiuni a avut loc la Bâlea Lac în urma ultimelor ninsori, anunță Serviciul Județean Salvamont Sibiu.

"Avalanșa are o coroană foarte mare, de aproximativ 200 de metri. Zăpada a ajuns până la zona de chioșcuri și a îngropat corturile a doi turiști care, din fericire, în acel moment se aflau în cabană la un ceai. Astfel, le-au fost îngropate doar corturile și bagajele.

Cei doi nu erau în zona de abrupt, dar totuși zăpada a ajuns până acolo și din câte am văzut, au săpat deja la un metru jumătate, doi metri în zăpadă și încă nu au dat de corturi", spune Dan Popescu, șeful Salvamont, conform Turnul Sfatului.

Turiștilor le este recomandat să nu se aventureze în zonele montane aflate în risc, în această perioadă.

Riscul de avalanșă este 4 din 5 și nu se recomandă practicarea sporturilor de iarnă în zonă.

Risc major și în Retezat şi Parâng

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara atrag atenţia, joi, asupra riscului major de avalanşă care există în masivele Retezat şi Parâng, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, după ce în ultimele două zile în zonele menţionate a nins foarte mult, iar stratul de zăpadă nou depus nu a avut răgazul necesar pentru sedimentare.

"A nins foarte mult, într-un timp scurt, astfel că noul strat de zăpadă depus măsoară între 50 şi 80 de centimetri. Riscul de avalanşă este major, mai ales în zona unor pante abrupte sau în locurile cu suprafeţe mari, deoarece între straturile de zăpadă nu există acea coeziune necesară. Mai este nevoie de câteva zile până când se va realiza acest lucru", a declarat joi, pentru agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Potrivit acestuia, grosimea stratului de zăpadă depăşeşte acum un metru şi poate ajunge la peste doi metri pe vâlcele sau văi, unde ninsoarea a fost adusă de vânt.

Sfaturi pentru turiști

Din cauza instabilităţii stratului de zăpadă, turiştii sunt sfătuiţi să evite zonele cu încărcătură mare de zăpadă şi traseele de pe curbele de nivel.

De asemenea, salvamontiştii recomandă turiştilor care se află la munte să aibă îmbrăcăminte rezistentă la umezeală şi la frig, precum şi echipament de siguranţă din care să nu lipsească colţarii, pioletul, casca sau coarda de alpinism.

Pentru cei care pleacă pe trasee, se impune kitul obligatoriu pentru avalanşe-rucsac cu airbag, sonda şi lopata pentru avalanşe, un aparat de emisie-recepţie.

Cea mai mare avalanşă din istoria României a ucis 23 de oameni în câteva secunde

Cea mai mare tragedie montană petrecută vreodată în Munţii Făgăraş a avut loc pe 17 aprilie 1977, ziua fatidică în care au pierit sub zăpadă 19 copii şi 4 adulţi, ieşiţi la schi pe o pârtie de lângă Bâlea Lac.

Era ultima zi de tabără a elevilor unui liceu din Sibiu, de care puştii sperau că se vor bucura din plin.

Au ieşit pe pârtie împreună cu o parte dintre dascălii însoţitori şi câţiva dintre turiştii veniţi să schieze la Bâlea. Nici n-au apucat să bătătorească locul, că s-a şi declanşat infernul. Zăpada a început deodată s-o ia la vale, măturând tot ce era pe pârtie.

Valul alb i-a luat pe copii și i-a îngropat

„Pe partea aceea de munte, niciodată nu cursese o avalanşă. Zăpada pusă în mişcare era atât de mare, încât pur şi simplu a trecut peste stânca uriaşă, ce părea că ar îngrădi orice astfel de posibilitate. Valul alb, coborât de pe versant i-a luat pur şi simplu pe bieţii copii şi pe cei care-i însoţeau şi i-a dus jos, la lac, unde pur şi simplu, i-a îngropat.

Era printre ei şi un inginer. Venise acolo cu nevasta şi cu cei doi copii. Soţia şi cei mici nu ieşiseră la schi. Stăteau şi-l priveau cum coboară. În clipa următoare, sub privirile lor năucite, bărbatul a fost luat de avalanşă. Ţipete de groază au răsunat peste albul rece ce s-a aşezat imediat împrejur, când zăpaza s-a oprit încleştată, cu toţi cei pe care îi prinsese sub ea”, povesteşte, pentru Adevărul, dr. Traian Dumitrescu (80) de ani, unul dintre salvatorii montani care au participat, în aceeaşi zi, la recuperarea victimelor şi, totodată, omul care a pus, alături de alţi câţiva temerari, bazele Salvamont Argeş.

content-image

23 de oameni au dispărut sub zăpadă. Niciunul dintre cei luaţi de avalanşă n-a supravieţuit.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.