Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Francisc revine la Vatican, unde va petrece o perioadă de odihnă, după externarea din spital

vaticannews
papa francisc cruce

Papa Francisc, care a suferit o intervenţie chirurgicală la colon la data de 4 iulie, e revenit miercuri la Vatican unde va petrece o perioadă de odihnă aproape totală şi de recuperare medicală, de cel puţin două săptămâni, informează Reuters.

Suveranul pontif, în vârstă de 84 de ani, a părăsit în mod neanunţat spitalul "Gemelli" din Roma, ieşind pe o uşă laterală şi deplasându-se prin Roma într-o maşină albastră simplă, însoţit de o escortă restrânsă de la Vatican şi din cadrul poliţiei italiene, scrie Agerpres.ro.

Fotografii l-au observat pe papa Francisc părăsind spitalul în maşina cu geamuri fumurii după ce personalul a urcat un scaun cu rotile în portbagajul unui autovehicul secundar, notează Reuters.

Sfântul Scaun nu a anunţat oficial externarea papei decât după revenirea acestuia la Vatican.

În ziua în care papa Francisc a ajuns la spitalul situat la periferia nordică a Romei, la 4 iulie, Vaticanul a făcut anunţul oficial după ce acesta a fost internat.

De la spital, papa Francisc s-a oprit mai întâi să se roage la bazilica papală Santa Maria Maggiore din Roma. Suveranul pontif obişnuieşte să facă această vizită la sfârşitul fiecărei călătorii în străinătate.

Odată ajuns la Poarta "Perugino" a Vaticanului, cea mai apropiată de reşedinţa Santa Marta unde locuieşte, papa a ieşit din maşină pentru a mulţumi escortei din cadrul poliţiei italiene, cât timp se afla încă pe teritoriul italian. Apoi a revenit pe scaunul din faţă şi a intrat în Vatican, un mic oraş-stat suveran, înconjurat de Roma.

Starea de sănătate a papei Francisc părea să fie bună, notează Reuters.

Papa Francisc a avut o singură apariţie publică în timpul şederii sale în spitalul catolic, în rezerva de la etajul zece dedicată papilor.

Duminică, suveranul pontif a apărut pentru prima dată în public după operaţie, stând la balconul rezervei sale timp de aproximativ zece minute, pentru a rosti tradiţionala rugăciune "Angelus" în faţa a sute de credincioşi.

Vaticanul a declarat că papa a suferit de un caz grav de stenoză diverticulară simptomatică a colonului.

A fost pentru prima dată când papa Francisc a fost internat de la alegerea sa, în 2013.

Papa Francisc a programat operaţia pentru a coincide cu luna iulie, când rămâne în mod tradiţional la Vatican şi nu are alte angajamente în afară de rugăciunea de duminica.

Suveranul pontif îşi va relua audienţele publice şi private la data de 4 august.

Următoarea călătorie papală anunţată de Vatican va fi în Slovacia şi capitala Ungariei, Budapesta, la jumătatea lunii septembrie.

Episcopii scoţieni au anunţat luni că papa va participa la Conferinţa Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, programată în noiembrie, în cazul în care starea de sănătate îi va permite. De asemenea, suveranul pontif are programate vizite în Malta şi Cipru mai târziu în aceeaşi lună.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.