Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Papa Ioan Paul I a fost beatificat la Roma, în prezența preşedintelui italian Sergio Mattarella / Video

Foto wikipedia
papa ioan paul I

Papa Ioan Paul I, care a murit în 1978 după doar 33 de zile de pontificat, a fost beatificat duminică la Roma de papa Francisc, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Câteva mii de credincioşi, între care şi preşedintele italian Sergio Mattarella, au asistat, înfruntând ploaia, în Piaţa Sfântul Petru din Roma la slujba de beatificare - etapa precedentă canonizării în Biserica Romano-Catolică.

O tapiserie de mari dimensiuni reprezentându-l pe Ioan Paul I a fost descoperită pe unul dintre pereţii Bazilicii Sf. Petru în timpul slujbei de beatificare susţinute de papa Francisc.

Ioan Paul I era cunoscut drept "Papa zâmbitor" datorită blândeţii şi simplităţii sale.

"Cu un zâmbet, Papa Ioan Paul a reuşit să transmită bunătatea Domnului. Ce frumoasă este o Biserică cu un chip vesel, senin şi zâmbitor, care nu închide niciodată uşi, care nu împietreşte inimi, care nu se plânge niciodată şi nu are resentimente, care nu devine mânios şi nici nerăbdător...., care nu suferă de nostalgia trecutului", a declarat papa Francisc în timpul slujbei.

Născut Albino Luciani într-o familie săracă într-un sat de munte din nordul Italiei în 1912, el a devenit preot în 1935, a fost numit episcop în 1958 şi apoi cardinal în 1973.

Ioan Paul I a murit subit la vârsta de 65 de ani, în dimineaţa zilei de 29 septembrie 1978, la doar 33 de zile după ce fusese ales papă.

Infarctul a fost specificat drept cauză oficială a morţii sale. Cu toate acestea, nu a fost efectuată nicio autopsie pentru a confirma cauza morţii sale.

Numeroase speculaţii apărute după decesul papei susţineau că liderul de la Vatican ar fi fost asasinat prin otrăvire cu scopul de a stopa planurile sale de "curăţare" a finanţelor Vaticanului, considerate tenebroase, însă aceste teorii au fost în general demontate.

Papa Francisc a aprobat în 2021 un decret prin care recunoaştea un miracol atribuit mijlocirii regretatului papă italian. Se crede ca miracolul atribuit Papei Ioan Paul I este vindecarea inexplicabilă a unei fete de 11 ani din Buenos Aires, potrivit mass-mediei de la Vatican.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.