Papa Leon al XIV-lea a salutat joi activitatea "preţioasă" a agenţiilor de presă, descriindu-le drept un "bastion" în faţa "nisipurilor mişcătoare ale aproximării şi post-adevărului", într-un moment în care inteligenţa artificială (AI) sporeşte proliferarea informaţiilor false, transmite AFP.
"Lumea are nevoie de informaţii libere, riguroase şi obiective", a declarat papa american în cadrul unei audienţe la Vatican, în faţa membrilor Minds International, o asociaţie care reuneşte principalele agenţii de presă din lume, scrie Agerpres.
"Datorită muncii voastre răbdătoare şi riguroase, puteţi constitui un bastion împotriva celor care, prin arta străveche a minciunii, caută să creeze conflicte pentru a conduce prin dezbinare; un bastion al civilizaţiei împotriva nisipurilor mişcătoare ale aproximării şi post-adevărului", a adăugat el.
Potrivit lui Robert Francis Prevost, el însuşi ţinta unor "deep fake-uri", cu videoclipuri false distribuite pe reţelele sociale în care apare rostind discursuri inventate cu ajutorul AI, "serviciul preţios" al agenţiilor de presă "trebuie să servească drept antidot la proliferarea informaţiilor 'junk'".
"Algoritmii generează conţinut şi date la o scară şi o viteză nemaiîntâlnite până acum. Dar cine îi guvernează?", a întrebat liderul celor 1,4 miliarde de catolici.
Într-un context în care AI contribuie la fragilizarea încrederii opiniei publice în mass-media tradiţionale, papa Leon al XIV-lea a făcut apel la vigilenţă "pentru ca informaţiile şi algoritmii care le guvernează astăzi să nu ajungă în mâinile unora".
Papa, în vârstă de 70 de ani, şi-a reiterat, de asemenea, apelul - făcut la scurt timp după alegerea sa din mai - la eliberarea jurnaliştilor "persecutaţi pe nedrept şi închişi pentru că au încercat să-şi exercite meseria de reporter".
"A fi jurnalist nu poate fi niciodată o infracţiune, ci un drept de a fi protejat", a declarat el, aducând un omagiu reporterilor ucişi în misiune, "victime ale ideologiei războiului".
"Nu trebuie să-i uităm! Dacă astăzi ştim ce s-a întâmplat în Gaza, în Ucraina şi în toate celelalte ţări însângerate de bombe, asta se datorează în mare parte lor", a continuat papa.
De la alegerea sa, în mai, succesorul papei Francisc a atras atenţia în repetate rânduri asupra "provocărilor" reprezentate de dezvoltarea AI. Considerând-o un instrument şi nu un scop, el a solicitat cadre juridice centrate pe demnitatea umană.
Comentează