Papa Leon și-a luat concediu - Unde își va petrece Suveranul Pontif vacanța/ Papa Francisc nu a pus niciodată piciorul acolo

Autor: George Traicu

Publicat: 07-07-2025 11:06

Actualizat: 07-07-2025 14:06

Article thumbnail

Sursă foto: Domenico Stinellis / AP / Profimedia

Papa Leon al XIV-lea a ajuns duminică după-amiază la Castel Gandolfo, reşedinţa estivală a papilor, unde va petrece o perioadă de odihnă de două săptămâni, informează AFP, potrivit Agerpres.


Suveranul pontif a fost întâmpinat de o mulţime de curioşi şi credincioşi la sosirea sa în această mică localitate, situată la aproximativ 20 de kilometri sud-est de Roma.

Palatul Pontifical în care el se va odihni a fost utilizat cu regularitate de predecesorii săi, cu excepţia notabilă a papei Francisc, care nu a părăsit niciodată reşedinţa Santa Marta din Vatican, unde obişnuia să îşi petreacă vacanţele de vară în timpul pontificatului său de 12 ani.

Palatul a fost construit în secolul al XVII-lea şi a servit drept reşedinţă de vară a papilor până în 1870 şi prăbuşirea statului papal. Odată cu Tratatul de la Lateran din 1929, încheiat între statul italian şi Sfântul Scaun, a redevenit o proprietate a Bisericii Catolice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri