Filmele de groază și sângeroase nu sunt doar macabre, ele pot fi terapia perfectă pentru anxietate. Frica controlată ne ajută să înțelegem pericolele, să gestionăm emoțiile și să ne pregătim psihologic pentru incertitudinile vieții.
Mark Miller, cercetător la Universitatea Monash din Australia și la Universitatea din Toronto, explixă că paradoxul horror-ului se află tocmai în atracția noastră pentru frică, relatează BBC.
„Chiar și Aristotel a vorbit despre cât de ciudat este că suntem pregătiți să evităm și să evităm lucruri periculoase, dezgustătoare, dăunătoare, oribile. Totuși, ne simțim magnetizați să ne aflăm în spații în care suntem în contact cu lucruri dezgustătoare, oribile, nocive sau îngrozitoare”, spune Mark Miller.
Când avea vreo 16 ani, s-a gândit că ar fi distractiv să aibă o seară de film, dar se pare că s-a înșelat. Unul dintre prietenii lui și-a adus DVD-ul cu Exorcistul. A petrecut următoarele două ore cu mâinile peste ochi și de fiecare dată când sărea în scaun, se întreba cum de alți oameni ar putea găsi ceva atât de oribil, atât de distractiv.
Filosofii și psihologii s-au gândit la aceeași întrebare. Logica dictează că emoția fricii a evoluat pentru a ne avertiza de la lucrurile care ne amenință siguranța. Ne ajută să evităm orice ne-ar putea face rău nouă sau celor dragi. Acesta este motivul pentru care frica declanșează reacția de luptă sau fugi.
Pe măsură ce ne apropiem de Halloween, însă, mulți dintre noi vom căuta în mod activ modalități de a ne speria devorând filme special concepute pentru a ne face inimile să bată cu putere. De la apocalipse zombie la băi de sânge cu slasher-uri, ne place să ne dai fiori pe șira spinării – transformând filmele horror în cel mai profitabil gen de la Hollywood.
În ultimii 10 ani, psihologii au început în sfârșit să rezolve această enigmă. Unele dovezi indică faptul că poveștile de groază accesează procese cheie ale creierului care ne ajută să facem față incertitudinii. Cele mai recente rezultate sugerează că aceste povești fictive despre teroare pot aduce chiar și unele beneficii psihologice serioase - inclusiv reducerea anxietății pe care o simțim cu privire la evenimentele din lumea reală. Sunt un balsam pentru grijile noastre.
Preferințe paradoxale
Coltan Scrivner, psiholog la Universitatea de Stat din Arizona și autorul unei noi cărți, Morbidly Curious: A Scientist Explains Why We Can't Look Inside, a fost pionierul unei mari părți din această cercetare. În copilărie, i-a plăcut întotdeauna fiorul poveștilor de groază. Abia după ce a ajuns la facultate, însă, a început să se întrebe despre omniprezența poveștilor de groază în culturile umane.
„Primele dovezi pe care le avem despre scris includ demoni oribili și bestii monstruoase”, spune Scrivner, descriind tăblițele babiloniene vechi de 4.000 de ani, gravate cu Epopeea lui Ghilgameș. „Aș spune că caracteristicile poveștilor de groază sunt la fel de vechi ca limbajul.”
O explicație este că poveștile de groază servesc ca un fel de joacă care ne permite să înțelegem lumea din jurul nostru și ne pregătește pentru amenințările cu care ne-am putea confrunta. „Este adaptabil pentru orice animal, inclusiv pentru oameni, să înțeleagă și să învețe despre pericolele din jurul său”, spune el. (Aflați mai multe despre motivul pentru care joaca înfricoșătoare este benefică în acest articol de Sophie Hardach.)
Putem vedea rădăcinile acestui lucru și la alte specii: gazelele, de exemplu, tind să observe prădătorii de la distanță înainte de a fugi de ei. „Și motivele pentru care oamenii par a fi cele mai morbid curioase creaturi dintre toate sunt că avem această capacitate incredibilă de a crea, transmite și consuma povești”, spune Scrivner.
Acum, el a acumulat un sprijin considerabil pentru aceste beneficii adaptive. Într-un studiu, a recrutat aproximativ 400 de participanți online pentru un chestionar online, în care au trebuit să își evalueze acordul cu o serie de afirmații despre consumul lor de filme de groază. Aceștia au răspuns la întrebări precum:
Le plac senzațiile pe care le oferă vizionarea filmelor de groază,
S-au speriat atât de tare în timpul unui film de groază încât le-a fost frică să se întoarcă acasă sau să intre în casă după aceea,
Le place să se uite la „filme de tortură” pentru că sunt curioși cum ar fi cu adevărat tortura.
Analizând rezultatele, el a descoperit că participanții puteau fi împărțiți în trei grupuri principale:
Primii, „Dependenții de Adrenalină”, erau motivați de sentimentele fizice de suspans – au raportat că se simt „mai vii” datorită fricii lor.
Cei de-a doua, „Puitorii de la încheieturi albe”, tind să nu aprecieze stresul pe care îl provoacă filmele de groază. „Nu se bucură neapărat de sentimentul de frică, dar se bucură de sentimentul de a-și învinge frica”, explică Scrivner. Simt că procesul i-a ajutat să învețe ceva important despre ei înșiși, de exemplu.
Cei de-a treia, „Polițiștii din întuneric”, l-au văzut ca pe o modalitate de a face față vieții reale. Au raportat că se uită la filme de groază pentru a explora cât de violentă este lumea, de exemplu, și pentru a-și aminti cât de sigure erau propriile lor vieți în comparație cu sângerarea de pe ecran. Unii chiar au văzut acțiunea de pe ecran ca pe o modalitate de a-și gestiona anxietatea sau depresia. A fost o modalitate de a-și testa curajul.
Fiecare dintre aceste motive oferă o modalitate de a rezolva paradoxul fascinației noastre pentru macabru. „Poți avea mai multe căi către curiozitatea morbidă”, spune Scrivner.
Pentru a testa dacă aceleași rezultate ar fi valabile într-un context complet diferit, el a făcut echipă cu cercetători danezi, care i-au chestionat pe vizitatorii Casei Bântuite Dystopia, o experiență interactivă din Vejle, Danemarca, construită în jurul unui labirint cu efecte speciale și actori antrenați să terifice vizitatorii. Au apărut exact aceleași tipare - o validare importantă a teoriei. „Aceste trei «tipuri» s-au reprodus frumos într-o limbă diferită, într-o cultură diferită, într-un cadru diferit”, spune Scrivner.
Ca o dovadă suplimentară a valorii adaptive a curiozității morbide, el a descoperit că fanii filmelor de groază au demonstrat o rezistență mai mare în punctul culminant al pandemiei de Covid-19. Aceștia erau mai predispuși să fie de acord cu afirmația „Am primit știrile despre pandemie cu ușurință”, de exemplu, și „Cred în capacitatea mea de a trece prin aceste vremuri dificile”.
Principiul fundamental în funcționarea creierului
Astfel de efecte pot reflecta, de asemenea, un principiu fundamental în funcționarea creierului.
În ultimele decenii, filosofii, neurologii și psihologii au convergut asupra ideii că creierul construiește constant simulări ale lumii din jurul nostru. „Este un motor anticipativ”, a spus Miller.
După cum descriu în propria mea carte, „Efectul așteptărilor”, creierul nostru folosește „procesarea predictivă” pentru a ne ajuta să interpretăm evenimentele noi pe măsură ce se produc și să ne planificăm răspunsurile în mod corespunzător – și cu cât putem face acest lucru mai precis, cu atât mai bine. Este esențial pentru modul în care ne descurcăm flexibil cu lumea noastră incertă.
Mai multe de genul:
„Fantoma” din jocul video care bântuia visele oamenilor
Cum a schimbat pentru totdeauna muzica terifiantă din Psycho filmul
Destinație finală: Filmul de groază care i-a traumatizat pe mileniali
Poveștile de groază, sugerează Miller, oferă suficientă incertitudine pentru a menține „motorul anticipativ” activ, permițându-i să-și rafineze simulările pentru a face predicții mai bune despre amenințările din viitor. „A sta în acest punct ideal înseamnă că îți dezvolți mereu capacitățile predictive, astfel încât ești din ce în ce mai bine pregătit să gestionezi incertitudinea pe termen lung”, spune Miller.
La fel ca Scrivner, el consideră că acest lucru poate fi util pentru reducerea anxietății prin moderarea răspunsului la stres la evenimente tulburătoare. „Groaza este o oportunitate de a te juca cu frica, de a te juca cu dezgustul, de a te juca cu constrângerea”, spune Miller. Avantajul, desigur, este că rămânem în siguranța și confortul canapelei noastre pe tot parcursul acestui proces de învățare și putem controla cât de frică ne simțim punând pe pauză filmul, părăsind camera sau ascunzându-ne în spatele găleții cu popcorn.
Frica terapeutică
Scrivner sugerează că poveștile de groază ar putea fi chiar încorporate în terapia psihologică, ca modalitate de a învăța oamenii să se confrunte cu situații dificile. Având cartea sau filmul potrivit, am putea învăța să ne minimalizăm frica într-un moment plăcut de excitație – abilități de reglare emoțională care ne-ar ajuta să facem față mai bine stresului vieții de zi cu zi.
El subliniază că cercetătorii din Olanda au folosit un principiu similar pentru a trata copiii cu anxietate folosind un joc video numit MindLight. Jocul se petrece într-o casă bântuită, cu monștri țipători care pândesc avatarul jucătorului. Copilul, însă, poartă o cască EEG care îi măsoară activitatea cerebrală, iar aceasta controlează direct o lumină de pe capul avatarului său. Cu cât devin mai calmi, cu atât lumina strălucește mai puternic – consolidându-i relaxarea.
Dacă copilul poate menține această stare relaxată în timpul unui atac, monstrul se transformă într-un pisoi drăguț care îl urmărește prin casă. Dacă, pe de altă parte, copilul devine prea speriat, apare un mesaj care oferă sfaturi despre modalități de a-și calma mintea înainte de a continua.
În mai multe studii clinice, copiii care joacă în mod regulat acest joc au demonstrat o reducere a anxietății în viața de zi cu zi – cu beneficii generale similare terapiei cognitiv-comportamentale clasice. „Este incredibil, pentru că este standardul de aur pentru tratarea anxietății la copii”, spune Scrivner. Și el bănuiește cu tărie că poveștile de groază obișnuite – din romane sau filme – ar putea servi unui scop similar.
După cum scrie el într-o lucrare de sinteză pe această temă: „Conținutul de divertisment horror permite oamenilor să experimenteze frica într-un mediu sigur și controlat, oferind o oportunitate de a practica reevaluarea cognitivă, de a tolera experiențe somatice inconfortabile și de a provoca raționamentul emoțional.”
Evident, am ratat o chestiune în evitarea tuturor lucrurilor macabre, de la acea proiecție acasă a filmului Exorcistul. Dacă vă aflați în aceeași situație, el recomandă să căutați ceva care se află chiar în afara toleranței voastre normale. „Cărțile sunt adesea o modalitate bună de a începe, pentru că vă puteți controla imaginația puțin mai bine”, spune el. Și încercați să găsiți povești care să se potrivească și altor interese ale voastre. „Horrorul este unul dintre cele mai largi genuri existente, așa că puteți găsi teme care vă plac cu adevărat.”
Comentează