DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Paradoxul statisticii: Românii, pe primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână

vestidinrusia.ro
Compania internațională IT corporatie munca calculator

Paradoxul statisticii: românii lucrează 40 de ore pe săptămână, cel mai mult din UE, iar olandezii doar 30 de ore pe săptămână.

Angajaţii din România au fost pe primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020, conform datelor de la Eurostat, oficiul european de statistică. Astfel, angajaţii români au lucrat, în medie, 40,4 ore pe săptămână anul trecut, fiind urmaţi în clasament de cei din Bulgaria, cu 40,2 ore şi cei din Croaţia, Cipru şi Polonia, cu 39,5 ore de lucru pe săptâmână. Alte ţări din Europa Centrală şi de Est respectiv Cehia, Ungaria şi Slovacia, au avut şi ele o săptămână medie de lucru relativ lungă, respectiv de 39,3 ore, scrie Ziarul Financiar.

La polul opus, Germania (34,3 ore), Danemarca (32,7 ore) şi Olanda (29,5 ore) au avut cele mai scurte săptămâni medii de lucru pentru angajaţi dintre ţările membre ale UE, informează Mediafax.ro.

La nivelul Uniunii Europene, în ceea ce priveşte statutul profesional, antreprenorii au avut cea mai lungă săptămână obişnuită de lucru la nivelul UE în 2020, lucrând în medie cu 47,1 ore pe săptămână. Această valoare este cu peste 10 ore mai mult decât media de lucru săptămânală a angajaţilor, respectiv 36,2 ore. Dintre angajaţii români, circa 5,8% au spus că au lucrat mai puţine ore în 2020 faţă de 2019, cea mai mică valoare din UE, conform sursei citate.

În aproape toate statele membre ale UE, cea mai accentuată scădere a orelor de lucru a fost înregistrată în sectorul HoReCa. Singura excepţie a fost Luxemburg, unde scăderile din acest sector au fost pe locul al doilea din rândul celor mai accentuate. Cele mai mari scăderi ale numărului de ore lucrate în sectorul de HoReCa au fost în Cipru (-71,3%), Irlanda (-61,6%), Slovenia (-61,0%), Spania (-59,2%) şi Grecia (-54,9%). La polul opus, cele mai uşoare scăderi au fost în Danemarca (-35,1%), România (-34,9%), Letonia (-34,6%), Luxemburg (-33,5%) şi Ungaria (-25,8%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.