Compania Antibiotice a lansat, marţi, de Ziua Naţională, în luna în care aniversează 65 de ani de existenţă, Parcul Prieteniei a+, care are o suprafaţă totală de 25.000 metri pătraţi, cu peste 1.000 de copaci şi arbuşti, gazon, alei pietonale şi un spaţiu de joacă modern.
Ioan Nani, director general al Antibiotice Iaşi, arată că lucrările de amenajare au fost realizate în perioada martie-octombrie. Ele au constat în montarea de instalaţii de irigaţii, amenajarea de spaţii verzi, plantare de pomi şi arbuşti, realizarea de alei pietonale, montarea de instalaţii de iluminat stradal şi mobilier stradal.
"Parcul Prieteniei a+ oferă acum o oază de relaxare pentru comunitate şi salariaţi, fiind alcătuit din trei zone distincte: spaţiu recreativ şi de odihnă, loc de joacă modern pentru copii şi un teren de sport. Acest parc îşi are rădăcinile în anul 1955, când primii angajaţi ai fabricii au plantat o perdea forestieră care să asigure protecţie faţă de şoseaua învecinată. Cu timpul, aceşti arbori au crescut şi odată cu ei s-a ridicat şi fabrica de medicamente în care lucrează astăzi 1.400 de angajaţi. Încă de atunci, destinul acestei companii a inclus responsabilitatea faţă de semeni şi faţă de comunitate. Parcul Prieteniei a+, pe care, iată, îl inaugurăm în aceste vremuri dificile de pandemie, la aniversarea a 65 de ani, este o mărturie în acest sens, fiind un proiect de responsabilitate socială sub egida "Antibiotice - un brand prietenos" şi un arc peste timp ce leagă originile companiei de prezent şi viitor", a declarat Ioan Nani, director general al Antibiotice, citat într-un comunicat de presă.
Cu ocazia lucrărilor de reamenajare a parcului, Antibiotice a restaurat, din fonduri proprii, şi complexul statuar din piaţeta existentă în faţa intrării principale, sub atenta supraveghere a specialiştilor din cadrul Complexului Naţional Muzeal "Moldova" Iaşi. Această statuie, cunoscută în comunitate, a fost amplasată aici de la începuturile fabricii, numele autorului său fiind uitat. Informaţii despre sculptorul complexului statuar au fost identificate recent în lucrarea "Monumente din municipiul şi judeţul Iaşi. Ghid bibliografic", autori fiind Elidia Agrigoroaiei, Georgeta Huţanu, I Kara, Paul Leibovici, Liviu Moscovici, apărută în anul 1969. Aici se menţionează faptul că fântâna din faţa Fabricii Antibiotice este executată de sculptorul Constantin Baraschi, unul dintre cei mai importanţi sculptori din România în perioada interbelică.
Fântâna, monument de for public, este alcătuită dintr-un bazin, din mijlocul căruia se înalţă un piedestal, pe care a fost montată statuia unei femei, purtând un costum popular. La piciorul stâng al femeii este prezent un copil, ambele personaje privind cu tandreţe unul spre celălalt. Deşi executată în perioada comunistă, această fântână nu poartă încărcătura simbolică specifică ideologiei politice din anii 1950-1960. Statuia susţine şi evocă tema maternităţii, sculptorul însuşi manifestând un respect profund pentru mama sa şi mame, în sensul general.
"Cu prilejul aniversării a 65 de ani de activitate, compania Antibiotice din Iaşi a mai făcut un cadou ieşenilor şi iubitorilor de cultură de pretutindeni. Pe lângă medicamente de înaltă calitate a căror eficienţă este unanim recunoscută, compania a restaurat monumentul de for public, operă a sculptorului Constantin Baraschi, din resurse proprii, după toate rigorile ştiinţifice, apelând la profesionalismul specialiştilor din cadrul Complexului Naţional Muzeal Moldova Iaşi, Centrul de Restaurare şi Conservare - Restaurare a Patrimoniului Cultural. Efortul companiei este demn de toată lauda şi aprecierea noastră, deoarece restaurarea s-a realizat în condiţii dificile de criză sanitară, demonstrând astfel că actul de cultură este posibil indiferent de asprimea vremurilor", declară Bobi Apăvăloaei, cercetător ştiinţific la Academia Română - Filiala Iaşi, Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană.
Parc inaugurat de Ziua Naţională a României la Antibiotice Iaşi
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

25
Suprafața afectată de incendiile din Delta Dunării s-a triplat în ultimul deceniu: peste 19.000 de hectare afectate
25

4.368
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
4.368

1.144
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
1.144

48
Vântul face ravagii în Botoșani: Un copac şi doi stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil
48

30
Lucrările la Stația de Tratare a Apei din Curtea de Argeș avansează. Termenul de finalizare: 15 iulie
30

80
Pescarii din Tulcea majorează prețurile la pește din cauza scumpirii carburanților
80

42
În doar trei zile, polițiștii de frontieră au confiscat mărfuri de contrabandă de peste 150.000 de lei
42

8.745
FOTO Ea este femeia care l-ar fi ucis pe medicul anestezist. Relația ascunsă care a dus la o tragedie
8.745

35
Control judiciar pentru un șofer care a încercat să mituiască un polițist
35

7.340
Alertă la granița cu România. O boală contagioasă se extinde într-un ritm alarmant/ Se transmite calea aerului
7.340

36
Unul dintre cele mai importante drumuri din Botoșani va fi modernizat
36

35
Accident în Vrancea: un bărbat a murit după ce căruța în care se afla s-a răsturnat într-o curbă
35

53
Ambulanță implicată într-un accident în județul Bacău. Patru persoane au ajuns la spital
53
















Comentează