Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Părintele Florin Danu a fost distins cu Ordinul 'Sanctus Stephanus Magnus' pentru clerici, la Teleorman

basilica.ro
Părintele Florin Danu

Părintele Paroh Florin Danu de la Parohia Lada, județul Teleorman, a fost distins cu Ordinul Sanctus Stephanus Magnus (Sfântul Ștefan cel Mare) pentru clerici. Duminică, după slujba de sfințire a bisericii Parohiei Lada, Preasfințitul Părinte Galaction i-a înmânat parohului distincția acordată de Părintele Patriarh Daniel.

Pe lângă activitatea edilitară, de construcție, părintele paroh Florin Danu a reușit, în cei 10 ani de când este paroh al acestei comunități, să zidească și biserica din sufletele credincioșilor”, a transmis Patriarhul României într-un mesaj, care a fost citit după liturghie de Părintele Episcop Veniamin al Basarabiei de Sud.

La sfințirea Bisericii „Sf. Ier. Nectarie de la Eghina” au participat trei ierarhi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Părintele Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, care a rostit și omilia la Duminica vindecării orbului din naștere, scrie Basilica.ro.

Părintele Florin Danu spunea într-o emisiune de televiziune din 11 aprilie: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să nu văd preoția ca pe o meserie, ci ca pe o vocație, ceea ce înseamnă că trebuie să fim în slujba aproapelui”.

Zeci de elevi primesc masă caldă și servicii de after-school la Centrul Social Sfântul Nectarie al Parohiei Lada. Unii primesc bani de transport, iar alții cazare, pentru a-și continua studiile.

Asociația Mana Cerească a parohiei a modernizat toaleta școlii din comună și are în lucru trei case pentru cazuri sociale: mame singure și copii, vârstnici vulnerabili social.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.