Senatul şi Camera Deputaţilor încep, miercuri, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului.
Preşedinţii celor două Camere, Anca Dragu şi Ludovic Orban, au decis convocarea Senatului şi a Camerei Deputaţilor de la ora 16,00, informează Agerpres.
Ca la fiecare început de sesiune, senatorii şi deputaţii îşi vor alege, prin vot, conducerile celor două Camere: vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Birourilor permanente, preşedinţii fiind aleşi la începutul legislaturii pe durata mandatului Parlamentului.
Alegerea conducerilor celor două Camere se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor, respectiv, a Senatului şi negocierii liderilor grupurilor. Listele candidaţilor propuşi pentru Birourile permanente se supun în întregime votului Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor sau senatorilor prezenţi.
Printre priorităţile sesiunii parlamentare se numără proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil, aflat la Camera Deputaţilor, care este for decizional, şi proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, aflat la Senat.
"Priorităţile sunt în linie cu programul de guvernare, în colaborare cu Guvernul şi avem o serie de iniţiative legislative care trebuie finalizate în perioada imediat următoare", a declarat, săptămâna trecută, preşedintele Senatului, Anca Dragu.
De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat că "prioritatea zero" a sesiunii parlamentare este adoptarea legii privind consumatorul vulnerabil, care prevede posibilitatea de a sprijini familiile cu venituri mai mici în plata unei părţi din factura la energia electrică şi din factura la gaze.
În privinţa proiectului privind desfiinţarea SIIJ, liderii coaliţiei de guvernare PNL, USR PLUS şi UDMR urmează să decidă forma în care va fi adoptat, deoarece, cu toate că toţi au anunţat că sunt de acord că această secţie trebuie desfiinţată, nu s-a găsit încă soluţia consensuală.
Pe de altă parte, PSD cere ca prioritate zero la Senat - camera decizională - să fie proiectul de lege "Fără penali în funcţii publice", proiect iniţiat de USR PLUS în legislatura anterioară, şi a anunţat că susţine dezbaterea şi adoptarea de urgenţă a legii consumatorului vulnerabil la Camera Deputaţilor.
De asemenea, PSD a anunţat că va depune o moţiune de cenzură în momentul în care va avea cele 234 de voturi necesare să treacă, în acest moment, partea de opoziţie din Parlament având 204 voturi. Şi AUR a anunţat iniţierea de negocieri cu parlamentari din tot spectrul politic pentru depunerea unei moţiuni de cenzură la începutul noii sesiuni parlamentare.
Totodată, miercuri, de la ora 17,30 este programată o şedinţă comună a Parlamentului la care este invitat preşedintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu.
Parlamentarii se întorc la muncă, după o lungă vacanță: încep direct cu marea împărțeală din Parlament
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.424
VIDEO Ministrul Economiei atacă PSD și profețește o criză politică de mari proporții în România: Nu înțeleg cui folosește!?
1.424

2.878
VIDEO Ministrul Energiei face un anunț crucial direct de la Washington: România a primit undă verde din partea americanilor
2.878

4.523
SG-ul Guvernului, atac fără precedent la adresa premierului Ilie Bolojan: Deciziile proaste ne afectează pe toți!
4.523

3.075
Lovitură pentru bănci? Proiectul care ar putea aduce bani înapoi românilor afectați de ROBOR
3.075

3.284
Coaliția, la un pas de ruptură. Kelemen Hunor mizează pe un compromis de ultim moment între PSD și PNL
3.284

15.604
La Washington se negociază un proiect uriaș pentru România: Ar fi o premieră mondială stabilită în țara noastră
15.604

2.064
Băsescu critică dur strategia SUA: „Este o greșeală”. „Nu poate decât să tensioneze relaţiile cu aliaţii din Extremul Orient”
2.064

2.133
Fost ministru de Finanțe: Planul lui Bolojan a dus România în criză economică! E timpul să schimbăm modelul
2.133

8.781
VIDEO Traian Băsescu l-a ”citit” pe noul lider de la Budapesta și îl avertizează pe Kelemen Hunor: El va trebui să aibă grijă!
8.781

3.234
Scandal politic după alegerile din Ungaria: Kelemen Hunor respinge acuzațiile de manipulare și răspunde criticilor. „Nu mi-a cerut nimeni din UDMR demisia”
3.234

4.990
Alegerea lui Magyar aduce scandal în UDMR. Fostul președinte al Uniunii îl atacă pe Kelemen Hunor
4.990

4.994
Opoziția joacă la rupere și depune moțiune de cenzură, fix în ziua în care PSD începe ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”
4.994

4.634
SURSE PSD a convocat ședința în care se va declanșa ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”: Trei scenarii se află pe masa partidului
4.634
















Comentează