Parlamentul European a cerut joi Myanmarului să pună capăt violenţelor împotriva minorităţii musulmane rohingya, în condiţiile în care Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat că numărul etnicilor rohingya care au fugit în Bangladesh a ajuns la 400.000, relatează DPA, potrivit Agerpres.
Potrivit UNICEF, circa 60% dintre refugiaţii rohingya sunt copii. ONU a început să furnizeze apă şi ajutoare în portul Cox's Bazar din Bangladesh, care este supraaglomerat ca urmare a sosirii refugiaţilor.
'Există lipsuri acute - adăpost, hrană şi apă curată', a declarat Edouard Beigbeder, reprezentantul UNICEF în Bangladesh.
Membrii Parlamentului European au insistat ca liderul birman Aung San Suu Kyi, care urmează să se adreseze naţiunii joi într-un discurs televizat, să 'condamne fără echivoc orice incitare la ură rasială sau religioasă' împotriva minorităţii rohingya.
Ei i-au reamintit lui Suu Kyi, care a primit premiul Saharov în 1990 din partea Parlamentului European, că 'acest premiu este acordat celor care apără drepturile omului, protejează drepturile minorităţilor şi respectă legea internaţională'. Totodată, deputaţii au ridicat problema dacă premiul Saharov poate fi retras în cazul în care laureaţii încalcă aceste criterii.
Parlamentul European i-a cerut de asemenea liderei birmane Aung San Suu Kyi, laureată şi a premiului Nobel pentru Pace, 'să combată discriminarea socială şi ostilităţile', şi armatei birmaneze să 'înceteze imediat uciderea, hărţuirea populaţiei rohingya şi incendierea caselor acestora'.
Miercuri, Consiliul de Securitate al ONU a cerut "măsuri imediate" pentru încetarea violenţei în Myanmar, la finalul primei sale reuniuni de la începutul exodului minorităţii rohingya, în luna august.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel la rândul său la autorităţile din Myanmar "să suspende acţiunile militare, să pună capăt violenţei, să protejeze statul de drept şi să permită ajutorul umanitar".
Militanţi rohingya au atacat în 25 august mai multe posturi de poliţie şi o unitate militară din statul Rakhine, situat în nord-vestul Myanmarului. Confruntările care au urmat şi o contraofensivă a armatei birmaneze s-au soldat cu cel puţin 400 de morţi şi exodul a sute de mii de persoane către ţara vecină Bangladesh. Cel puţin un milion de etnici rohingya trăiesc în nord-vestul Myanmarului şi de mai multe decenii fac obiectul persecuţiilor, inclusiv al restricţiilor asupra libertăţii de mişcare.
Parlamentul European cere Myanmarului să pună capăt violenţelor împotriva minorităţii rohingya
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
0

686
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
686

20
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
20

37
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
37

38
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
38

1.933
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
1.933

2.140
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
2.140

209
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
209

2.252
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.252

752
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
752

71
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
71

2.032
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
2.032

3.783
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.783
















Comentează