Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul European dă un semnal de o duritate şi fermitate fără precedent

parlament UE

Adevarul:

Ieri, europarlamentarii din Comisia pentru relaţii externe, au votat o rezoluţie care, după votul în plen în sesiunea din noiembrie de la Strasbourg, ar putea să devină un semnal de o duritate şi fermitate fără precedent. Practic, pentru prima oară în istoria jocurilor atât de complicate de la Bruxelles, apare un document oficial care pune pe acelaşi plan nocivitatea mesajului propagandei ruseşti difuzate pe canale multiple în UE cu cea a ISIS.
Propaganda ostilă şi dezinformarea îndreptate împotriva societăţilor noastre atât de către Kremlin cât şi de actori non-statali precum DAESH (ISIS) sunt un fapt absolut real. Pentru a fi contrate într-un mod eficient, trebuie mai întâi să le identificăm cu mare precizie... Acest raport constituie o etapă foarte importantă în vederea sensibilizării cetăţenilor faţă de această problemă, în interiorul instituţiilor UE cât şi în Statele Membre. Parlamentul European nu poate rămâne fără replică pe o problemă absolut vitală pentru securitatea europeană”, explică raportorul Anna Fotyga (ECR, Polonia).

În textul rezoluţiei privind „comunicarea strategică europeană”, aşa cum se arată în comunicatul de presă difuzat de PE, se relevă faptul că „UE este supusă unei presiuni crescânde rezultat al campaniei de dezinformare şi propagandă pornită din ţări ca Rusia sau a actorilor non-statali ca ISIS, Al-Quaeda sau a altor grupuri jihadiste violente... propaganda ostilă UE şi faţă de Statele Membre are ca scop deformarea adevărului, introducerea sentimentului de îndoială, ajungerea la o divizare între Europa şi partenerii săi nord-americani, discreditarea instituţiilor europene şi provocarea spaimelor şi incertitudinii la nivelul cetăţenilor” (...)

Iar acum, cu un ton realmente fără precedent, europarlamentarii notează în mod oficial ceea ce noi evidenţiem de ani de zile ca fiind o parte integrantă a războiului hibrid sub care se află şi România, ei declarându-se îngrijoraţi că „există zone de public şi spaţii propice propagandei şi dezinformării datorită nivelului limitat de conştientizare care există în unele State Membre şi solicită reprezentanţilor presei să strângă date şi fapte în ce priveşte consumul de asemenea propagandă”. Ceea ce se leagă de un alt apel, transmis atât de coordonatorul anti-terorist european cât şi de EUROPOL de a se activa o cooperare cât mai accentuată în domeniul „poliţiei internetului” care să urmărească şi identifice aceşti propagandişti ai dezinformării. Repet, pentru prima oară legaţi acum în acelaşi pachet, Rusia+ISIS.

Se dau şi exemple foarte concrete: „...guvernul rus foloseşte în mod agresiv o foarte largă paletă de instrumente, precum fundaţiile speciale... canale TV în mai multe limbi străine (spre exemplu Russia Today), agenţii care difuzează pseudo-informaţii... reţele de socializare şi trolli pe Internet în scopul de a ataca valorile democratice, pentru a diviza Europa, pentru a-şi asigura un nivel intern de susţinere şi pentru a da impresia că statele din Parteneriatul Oriental sunt falimentare... Propaganda Kremlinului vizează în mod direct şi precis ziarişti, politicieni şi oameni de afaceri din UE”.

Ziarul Financiar:

Odată cu venirea toamnei Brexitul începe să-şi arate faţa cea urâtă pentru britanici, cu una dintre cele mai mari firme de recrutare avertizând asupra reticenţei multinaţionalelor de a face angajări în Marea Britanie şi cu retailerii atenţionând că deprecierea neobosită a lirei sterline se va vedea în cele din urmă la raft prin scumpirea produselor de import şi că  incertitudinea va slăbi încrederea consumatorilor.

Băncile străine vin şi ele cu avertismente că îşi vor muta în alte ţări o parte din personalul din Marea Britanie dacă aceasta pierde accesul la piaţa unică. În plus, o analiză a guvernului britanic văzută de ziariştii de la The Times (considerată controversată de presa pro-Brexit) arată că dacă Marea Britanie este dată afară de pe piaţa unică europeană, va pierde o zecime din veniturile din taxe. În document se estimează şi că PIB-ul britanic se va contracta cu până la 9,5% în 15 ani de la Brexit dacă ţara pierde accesul la piaţa comunitară, adică dacă va exista un „hard Brexit”, după cum scrie presa britanică.

Analiza a reprezentat încă o lovitură pentru lira sterlină, pentru care marţi a fost a patra zi de depreciere în raport cu dolarul. Cu o depreciere de 17% anul acesta, lira a ajuns pe ultima poziţie într-un clasament al celor mai importante 16 valute din lume, potrivit Bloomberg. Căderea reflectă şi faptul că politicienii britanici, inclusiv noul premier Theresa May, nu au reuşit să clarifice cum va ghida guvernul ţara prin negocierile dure pentru ieşirea din Uniunea Europeană.

Consorţiul Retailerilor Britanici a avertizat că vin vremuri grele pentru retaileri în condiţiile în care deprecierea lirei va duce la creşterea costurilor cu importurile, iar încrederea populaţiei este erodată de un climat de incertitudine economică creat de negocierile pentru Brexit, scrie The Guardian. Retailerii sunt prudenţi cu toate că în septembrie vânzările de alimente au fost suficient de puternice pentru a compensa scăderea cererii pentru îmbrăcăminte, iar sondajele arată că încrederea consumatorilor a continuat să crească. Consorţiul crede că este prea curând să spună că alegerea britanicilor din iunie de a pleca din UE nu afectează cheltuielile gospodăriilor. „Cifrele privind vânzările ar putea contribui la impresia că impactul Brexitului a fost parat, însă este prea devreme să tragi o concluzie deoarece nu am ajuns încă în cele mai învolburate ape”, a explicat Rachel Lund, analist de top la Consorţiul Retailerilor.

Compania de recrutare PageGroup a atenţionat că încrederea angajatorilor din Marea Britanie este fragilă după votul pentru Brexit, iar multinaţionalele evită să facă angajări în Marea Britanie, mai ales cele din sectorul serviciilor financiare, notează Reuters.

Profitul brut al companiei, care-şi obţine circa un sfert din venituri în Marea Britanie, a scăzut cu aproape 5% pe acea piaţă în trimestrul trei. Dacă în trimestrul în curs rezultatele nu se îmbunătăţesc, PageGroup va elimina 20-30 de locuri de muncă din Marea Britanie. Compania se concentrează mai ales pe angajări pentru poziţii permanente şi a explicat că angajatorii sunt prudenţi mai ales când fac recrutări pentru posturi cu salarii mari. PageGroup este prima companie de recrutare din Marea Britanie care oferă o imagine asupra tendinţelor de angajare de după votul pentru Brexit.

Rob Rooney, CEO al băncii americane de investiţii Morgan Stanley International, a ieşit la rampă spunând că dacă Marea Britanie pierde accesul la piaţa unică europeană după Brexit, băncile va trebui să înceapă să-şi mute în alte ţări o parte din personalul britanic.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.