Parlamentul israelian a început marţi dezbaterea acordului de guvernare încheiat de premierul Benjamin Netanyahu cu fostul său rival politic Benny Gantz, transmite AFP. Procedura urmează să continue până spre miezul nopţii, să se reia miercuri dimineaţa şi să se încheie cel mai târziu joi seara, potrivit Agerpres.
Citeşte şi: ALERTĂ După decizia CEDO în cazul Kovesi, ministrul Justiției propune Guvernului Orban ELIBERAREA lui Tudorel Toader din Comisia de la Veneția
În parlament au fost solicitate foarte multe amendamente la acord, a cărui legalitate a fost contestată inclusiv la Curtea Supremă. Înţelegerea între cei doi adversari care s-au confruntat de trei ori la urne într-un interval de un an este o modalitate de a pune capăt celei mai lungi crize politice din istoria Israelului.
Citeşte şi: BREAKING - CEDO, lovitură pentru România: Demiterea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA a fost abuzivă
Niciuna din cele trei alegeri parlamentare - din aprilie şi septembrie 2019 şi martie anul acesta - nu a permis formarea unei majorităţi guvernamentale, iar între timp s-a declanşat criza coronavirusului.
În acest context, Netanyahu i-a propus un compromis lui Ganz: în următorii trei ani, cei doi ar urma să fie prim-miniştri pe rând.
Actualul premier şi-ar păstra astfel funcţia timp de un an şi jumătate, iar fostul comandant al armatei israeliene ar prelua mandatul pe o durată egală.
Citeşte şi: Laura Codruța Kovesi, REPLICĂ FULGER după reacțiile la decizia CEDO: Sper ca hotărârea să reprezinte o reparație simbolică pentru magistrații hărțuiți
Votul în parlament este programat deocamdată începând de miercuri la ora locală 16.00 (13.00 GMT) şi va dura câteva ore, a indicat un purtător de cuvânt al legislativului, precizând că sunt posibile modificări de ultim moment ale agendei.
În caz că acordul va fi respins de Parlament sau de Curtea Supremă, se vor organiza din nou alegeri.
Comentează