Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parlamentul, somat să adopte, urgent, propunerea ce vizează reechilibrarea contractelor de credit: 'Sperăm ca votul în Plen va fi unul unanim'

parlament vot camera deputatilor

Asociaţiile reprezentantive ale consumatorilor de servicii financiar-bancare solicită Parlamentului să adopte, de urgenţă, propunerea legislativă care vizează reechilibrarea contractelor de credit, în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

"În contextul actual, unul tot mai dificil din punct de vedere economic, o categorie deosebit de vulnerabilă o reprezintă debitorii cu credite în valută, în special cei cu credite în franci elveţieni. Pe lângă dificultatea sporită a achitării ratelor lunare, din cauza unor costuri suplimentare apărute odată cu pandemia de coronavirus, aceştia sunt nevoiţi să facă faţă şi unei creşteri explozive a cursului valutar", se arată într-un comunicat comun al Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) şi Asociaţiei pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor - CREDERE transmis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în această perioadă în care întreaga societate caută soluţii de redresare financiară sau de limitare a pierderilor şi a costurilor pe care nu le pot acoperi, debitorii cu credite în valută, în special cei în franci elveţieni, au la dispoziţie o soluţie mai mult decât eficientă.

Procurorii au deschis dosar penal, după ce mai mulți medici de la Spitalul 'Sfântul Ioan', din Capitală au depus plângere


"În Parlament se aşteaptă votul final al Camerei Deputaţilor, cameră decizională, o propunere legislativă (Pl-x 10/2019) care are ca scop reechilibrarea contractului de credit, prin împărţirea poverii între creditor şi debitor şi, pe cale de consecinţă, degrevarea debitorului de o parte din povara ratelor crescute excesiv. Legea reglementează aspectul impreviziunii intervenite în contract, integrând decizia Curţii Constituţionale nr. 731 din 6 noiembrie 2019 care a statuat că Parlamentul este îndreptăţit să emită o astfel de reglementare în materia contractelor de credit încheiate între consumatori şi bănci", spun reprezentanţii celor două asociaţii ale consumatorilor de servicii financiar-bancare.

În acest context, AURSF şi CREDERE solicită Camerei Deputaţilor să voteze de urgenţă această lege, deoarece au existat dezbateri în comisiile de specialitate, ajungându-se la un consens în ceea ce priveşte forma acestei legi. "Ca atare, sperăm ca votul în Plen va fi unul unanim, fiind de datoria tuturor partidelor politice să amâne diferendele politice şi doctrinare pentru vremuri mai puţin dificile şi să ajungă la un consens în ceea ce priveşte votarea urgentă a acestei legi vitale pentru debitori", se menţionează în comunicat.

Totodată, ulterior adoptării de către Parlament, cele două asociaţii solicită Preşedintelui României promulgarea urgentă a legii şi cere "în mod ferm" tuturor actorilor implicaţi să nu intervină asupra parcursului firesc al legii şi să permită promulgarea şi aplicarea ei de urgenţă.

Reprezentanţii celor două asociaţii, AURSF şi CREDERE, susţin că legea trebuie aplicată în forma actuală, cât mai curând, întrucât orice întârziere a promulgării are efecte grave pentru debitori care nu au, în acest moment, nicio opţiune reală de degrevare a poverii ratelor foarte mari. Simpla amânare a ratelor, şi aceea uneori pe baza unui mecanism care mai mult împovărează debitorul, nu reprezintă o soluţie reală pe termen mediu şi lung, mai spun cele două asociaţii.

Lovită de coronavirus, Marea Britanie începe testarea medicamentelor: Primii pacienţi au fost deja înscrişi pentru studiu


În opinia acestora, Legea a fost "retrimisă" în Parlament de Curtea Constituţională, care a solicitat anumite modificări de fond. Aşadar, forma actuală a legii este în acord cu modificările cerute de Curte, un control suplimentar fiind redundant în acest moment, generând doar o întârziere nejustificată şi de rea-credinţă a intrării în vigoare a legii.

Nu în ultimul rând, procedura descrisă de lege presupune intervenţia instanţei de judecată, în cazul în care părţile (banca şi debitorul) nu ajung la un acord amiabil. Astfel, în cadrul procesului civil, părţile sau judecătorul pot cere un control de constituţionalitate dacă apreciază că se impune acest lucru.

Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a fost înfiinţată în toamna anului 2013, pentru a veni în sprijinul consumatorilor utilizatori de servicii financiare şi este membră a Federaţiei Europene a Utilizatorilor de Servicii Financiare (Better Finance), iar din aprilie 2016 presedintele AURSF este membru al board-ului organizaţiei.

Asociaţia CREDERE pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor a fost înfiinţată în anul 2018, la iniţiativa unui grup de consumatori care în ultimii 9 ani s-au implicat activ în demersuri ce au avut drept obiectiv protejarea intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare. Membrii fondatori ai asociaţiei Credere au peste 20 de ani de experienţă în materie de protecţie a consumatorilor de servicii financiar-bancare, fiind licenţiaţi în economie şi drept.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.