Parlamentul turc ratifică acordul de securitate cu guvernul libian de uniune naţională susţinut de ONU

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 21-12-2019

Actualizat: 21-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Anadolu

Parlamentul turc a ratificat sâmbătă un acord de cooperare militară şi în domeniul securităţii încheiat cu guvernul libian de uniune naţională susţinut de ONU, relatează DPA, Reuters şi AFP, potrivit AGERPRES.

Ankara susţine guvernul de la Tripoli împotriva forţelor mareşalului Khalifa Haftar din estul Libiei, cu care se luptă din luna aprilie pentru preluarea capitalei.

Pactul militar deschide drumul pentru desfăşurarea de către Turcia de personal militar de instruire şi echipamente în Libia la cerere, potrivit agenţiei de ştiri de stat Anadolu.

Citeşte şi: EXCLUSIV! CE miniştri cu greutate SE LĂUDA Sebastian Vlădescu că are la degetul mic - A încasat milioane de euro spunând că bani vor ajunge și la unul dintre ei

Acordul acoperă şi împărtăşirea de informaţii din domeniul securităţii şi permite Ankara să efectueze manevre militare comune cu armata guvernului de uniune, precum şi să trimită în Libia arme şi vehicule militare dacă i se vor solicita.

Turcia s-a angajat, de asemenea, să contribuie la crearea unei forţe de securitate care să aibă responsabilităţi de poliţie şi militare în Libia, adaugă Anadolu.

Ankara şi guvernul de uniune de la Tripoli au semnat acordul militar în noiembrie, împreună cu un pact privind frontierele maritime, provocând critici la nivel internaţional.

Guvernul de uniunea naţională a ratificat ambele acorduri joi. Parlamentul turc a aprobat acordul maritim pe 5 decembrie.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a sugerat anterior că ar putea trimite soldaţi în Libia. Guvernul său are însă nevoie de o altă aprobare din partea parlamentului turc pentru a trimite trupe de luptă în Libia.

"Am semnat un pact cu Libia şi asta a deranjat anumite cercuri... Dar aproape că nu am avut sprijin vreodată din partea altor ţări", a spus Erdogan la un forum de afaceri de sâmbătă de la Istanbul, fără a face referire la o ţară anume.

Citeşte şi: MARTOR CHEIE în dosarul Vlădescu audiat în SUA - Unul dintre cei la care ajungeau banii 'datoraţi' de austrieci avea sarcina de a nu lăsa nicio dovadă scrisă

Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Rusia îl susţin pe Haftar, în timp ce Qatarul pare să susţină guvernul de la Tripoli, alături de Turcia.

Erdogan a acuzat vineri Rusia că trimite mercenari în sprijinul lui Haftar şi a spus că Turcia nu va rămâne fără replică în acest context.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri