Plenul Parlamentului a aprobat, joi, constituirea comisiei speciale pe legile justiţiei.
S-a înregistrat 273 voturi "pentru", 48 "împotrivă" şi 2 abţineri.
Potrivit hotărârii adoptate, Comisia parlamentară specială comună pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei va avea ca obiective examinarea, atât în procedura legislativă la prima Cameră sesizată, cât şi în procedura legislativă la Camera decizională, a iniţiativelor legislative cu incidenţă asupra justiţiei în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor care urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei.
De asemenea, comisia va elabora rapoartele asupra acestor iniţiative legislative.
Comisia va fi constituită din 25 de membri şi va funcţiona pe o perioadă de 60 de zile de la data constituirii.
Parlamentul, undă verde pentru constituirea comisiei speciale pe legile justiţiei
Explorează subiectul
Articole Similare

1.512
'Călin Georgescu este ținut în arest la domiciliu' - Maestrul Nicolae Voiculeț, dezlănțuit. Cheamă la proteste și cere reluarea alegerilor
1.512

2.130
'Sunt profund îngrijorat' - Nicuşor Dan reacţionează la tensiunile SUA–Europa, după decizia lui Trump
2.130

1.865
Sub 3.000 de lei după Cotroceni: suma pe care o primea Traian Băsescu atunci când a ieșit la pensie
1.865

2.048
Atac dur din teritoriu la adresa lui Bolojan: 'Niciodată primăriile n-au fost tratate cu atâta bătaie de joc'
2.048

2.774
Traian Băsescu vorbește despre menghina în care a fost prins Nicușor Dan: Negocierile pentru SRI și SIE
2.774

166
Ultima mare dorință a lui Traian Băsescu: Să nu mai văd oameni cu 7 clase în Parlament
166

2.908
Olguța Vasilescu, impresionată de curajul imigrantului care a salvat o fetiță de la înec la Craiova: Va primi titlul de cetățean de onoare
2.908

1.812
'Piraterie de ultimă speță. Trump are comportament de epoca de piatră', spune Traian Băsescu despre politica externă a SUA
1.812

3.771
Traian Băsescu, după ce a văzut imaginile cu Nicușor Dan la Paris: Groaznică imagine! La mine nu se putea întâmpla așa ceva!
3.771

3.917
Traian Băsescu face o analiză a situației politice: Dacă PSD iese de la guvernare atunci România va fi retrogradată la ”Junk”
3.917

2.618
Victor Ponta îi cere lui Nicușor Dan să se sfătuiască cu 'cele mai luminate minți' înainte de a merge la Consiliul de Pace pentru Ucraina
2.618

5.542
Traian Băsescu îl avertizează pe Ilie Bolojan: Riscăm să avem proteste mari, cu 150.000 de oameni în Piața Victoriei
5.542

4.946
Traian Băsescu vorbește despre marea problemă a României: Este greu de imaginat cum o vom rezolva
4.946

















Comentează