Parlamentul Ungariei a adoptat o nouă lege restricţionară

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 01-03-2016

Actualizat: 01-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parlamentul ungar a adoptat marţi o lege care va restricţiona accesul public la informaţiile cu privire la unităţile Băncii Naţionale a Ungariei, ignorând un avertisment al autorităţii naţionale pentru protecţia datelor conform căruia se încalcă prevederile constituţionale, informează Reuters.

De la venirea la putere în 2010, partidul Fidesz, al premierului Viktor Orban, a promovat mai multe amendamente la Constituţia ungară şi a preluat controlul asupra media de stat şi instituţiilor publice, măsuri despre care criticii au afirmat că au erodat echilibrele şi controlul democratice din Ungaria. În iulie 2012, Comisia Europeană a anunţat închiderea oficială a procedurii de infringement (încălcarea dreptului comunitar) lansate contra Ungariei, în data de 17 ianuarie acelaşi an, cu privire la independenţa băncii centrale ungare.

Decizia CE a fost posibilă graţie adoptării de către parlamentul ungar a amendamentelor legale la statutul băncii centrale în data de 6 iulie 2012, în acord cu angajamentele făcute de premierul ungar Viktor Orban într-o întâlnire avută cu preşedintele de atunci al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri