Paisprezece deputati comunisti au decis sa paraseasca partidul si sa formeze platforma social-democratica 'Pentru Moldova', un anunt în acest sens fiind facut luni de liderul fractiunii parlamentare a Partidului Comunistilor, Violeta Ivanov.
''Îi am alaturi de mine pe colegii mei pe care îi cunosc de ani de zile. Împreuna reprezentam un grup de 14 deputati din parlamentul Republicii Moldova. Ne-am adunat astazi aici pentru a transmite un mesaj important. O decizie istorica. O decizie prin care oferim o sansa Moldovei. Avem nu doar dreptul, dar si obligatia de a întreprinde masuri radicale. Consideram ca politicienii trebuie sa se trezeasca. Toti deputatii trebuie sa avem un obiectiv comun. Anuntam ca 14 deputati parasim PCRM si formam platforma social-democratica 'Pentru Moldova''', a declarat Violeta Ivanov, citata de Unimedia.
Printre cei 14 deputati, alaturi de Violeta Ivanov, mai figureaza vicepresedintele parlamentului Vladimir Vitiuc si secretarul executiv al PCRM, Artur Resetnicov.
În urma acestei sciziuni, Partidul Comunistilor, condus de Vladimir Voronin, ramâne cu sapte mandate în parlamentul de la Chisinau din cele 21 câstigate în urma alegerilor legislative de la 30 noiembrie 2014.
Timpul.md aminteste ca, de când este în opozitie, din Partidul Comunistilor au plecat mai multi membri importanti, printre care Marian Lupu, actualul presedinte al Partidului Democrat, si Igor Dodon, liderul Partidului Socialistilor.
Unimedia noteaza ca, în contextul negocierilor pentru formarea unui nou guvern, pare deja formata o noua majoritate parlamentara, în care Partidul Democrat ar urma sa detina cel mai mare numar de mandate (20). Aceeasi agentie precizeaza ca Vlad Plahotniuc, un controversat om de afaceri propus recent de democrati pentru functia de premier, propunere respinsa însa de presedintele Nicolae Timofti, a anuntat ca renunta la autosuspendarea din functia de prim-vicepresedinte al Partidului Democrat si revine în partid pentru a forma o majoritate de guvernare suficient de numeroasa.































Comentează