Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Partidul Republican din România a lansat oficial filiala București

Partidul Republican
Partidul Republican

Partidul Republican din România a organizat miercuri, 22 noiembrie, lansarea oficială a filialei București, un moment marcant în consolidarea partidului pe scena politică. La evenimentul de lansare au participat peste 600 de republicani din Capitală.

Andrei Tinu, președintele filialei București a Partidului Republican, a declarat în fața celor prezenți că ne aflăm într-un moment greu, nu numai pentru Capitală, ci și pentru întreaga Românie, „un moment în care valorile noastre naționale și creștine sunt puse la îndoială, în care orașul nostru își caută direcția de dezvoltare, iar noi suntem chemați să fim artizanii schimbării”.

„Noi, bucureștenii, ne-am săturat de edilii care ne-au condus și care au spus numai minciuni și nu au făcut altceva decât să fure. Este timpul să schimbăm fața Bucureștiului și să aducem în prim-plan munca, organizarea și oameni valoroși, pentru a crea o capitală cu adevărat europeană, în care să ne mândrim să trăim. Filiala București a Partidului Republican este pregătită pentru această provocare!”, a spus Andrei Tinu.

Liderul filialei București a Partidului Republican a subliniat că Alianța AUR este cea care va aduce schimbarea de care Bucureștiul și România au nevoie.

Președintele AUR, George Simion, a declarat că Bucureștiul are de suferit din cauza modului în care a fost condus de administrațiile din ultimii 33 de ani.

„Avem parte de situații hilare în care pe o parte a străzii e un sector pe cealaltă parte e un alt sector, centrul este la Primăria Bucureștiului, vine unu și pune palmierii, vine altu și scoate palmierii într-o bătaie de joc față de ce ar trebui să însemne Capitală României. Este important cum dăm tonul de aici, din Capitală țării. Odată ce vă spun „bine ați venit” în familia AUR, vreau să știți că vă consider pe fiecare dintre voi parte componentă a proiectului AUR”, a spus liderul AUR.

George Simion a afirmat că cei care au condus Capitala și România până acum au făcut-o „sub dictonul dezbină și cucerește și asta avem de îndreptat”. „Și asta se întâmplă prin Alianța AUR între mai multe partide suveraniste și prin alăturarea forțelor pe sectoarele Bucureștiului și la nivelul Capitalei între Partidul Republican, Alianța Național Țărănistă, Forța Identității Naționale și celelalte formațiuni din Alianța AUR. (...)

Mulți ne-ar dori să stăm în continuare cum am fost ținuți până acum în diferite grupuri, care să se urască între ele și să nu coopereze. Așa e cel mai ușor să ne conducă”, a punctat președintele AUR.

Marian Cucșa, președintele Partidului Republican, a declarat în cadrul discursului său că Bucureștiul are nevoie de o schimbare profundă, iar aceasta „începe cu Alianța AUR din care Partidul Republican din România face parte”.

„Suntem viitorul, suntem răspunsul la criza care ne înconjoară, suntem soluția la dezastrul pe care Nicușor Dan, ONG-istul îmbrăcat în costum de rechin imobiliar, l-a creat în ultimii ani. În 2020, bucureștenii sperau ca după ce au înghețat în case iarna și au făcut duș doar cu apă rece în mandatul Gabrielei Firea lucrurile se vor schimba. Nu a fost așa!”, a afirmat Marian Cucșa.

Președintele republicanilor români a precizat că „prin forțele noastre unite în cadrul Alianței AUR, prin determinare și prin respectul față de valorile noastre fundamentale, vom învinge în 2024”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.