Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Partidul Umanist Social Liberal își manifestă profunda îngrijorare în legătură cu modul în care decurge examenul de bacalaureat (Comunicat)

inquamphotos.com / Octav Ganea
gratiela gavrilescu

Partidul Umanist Social Liberal își manifestă profunda îngrijorare în legătură cu modul în care decurge, și în acest an, examenul de bacalaureat.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, peste 40 de mii de elevi dintre cei 151.906 absolvenți ai acestui an, adică mai mult de un sfert, nu s-au înscris la examenul de bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie.

Iar dacă unii dintre aceștia nu au făcut-o aflându-se în situația de corigență sau repetenție, situația este cu atât mai gravă…

Asistăm la o continuă creștere a procentului de neprezentare, explicabilă- poate, în ultimii trei ani prin bulversarea sistemului de învățământ de criza pandemiei COVID-19, care ne-a prins total nepregătiți în acest domeniu!

Dar cum explicăm același trend… din 2012 și până în 2019?

Să își fi pierdut adolescenții români curajul de a participa la un astfel de examen?

Complexitatea subiectelor să fi fost de vină?

Slaba pregătire în școală?

Dezinteresul profesorilor?

Absența părinților din viața copiilor?

Inocularea ideii că, și cu această diplomă, și fără, soarta noastră de culegători de sparanghel și îngrijitori de bătrâni în străinătate este pecetluită?

Sunt întrebări cărora ar fi bine să le găsim, cât mai curând, adevăratele răspunsuri!

Am văzut cu toții, în vremuri de criză, cât de mult înseamnă să fim capabili să ne susținem și să ne promovăm valorile naționale. Singurele care contează pentru păstrarea identității noastre naționale!

Pentru noi, umaniștii, tinerii noștri SUNT o valoare națională!

Ei reprezintă viitorul. Inteligența și forța de muncă a acestui popor.

Ei sunt viitorii părinți ai viitorilor români.

În mâinile unora dintre ei ne vom pune sănătatea și viața.

Altora le vom încredința apărarea acestei țări…

Unii dintre ei vor sădi ogoarele și ne vor face pâinea…

Din punctul nostru de vedere, dacă există o prioritate a priorităților, aceasta este educația temeinică!

Absența atât de multor absolvenți la examenul de maturitate este un semnal de alarmă extrem de grav, care sperăm să fie tratat, cu toată seriozitatea, de Ministerul Educației!

În caz contrar, pentru noi, ca oameni politici și ca popor, examenul de maturitate este deja picat…

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.