DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Paşcan (PMP): Companiile care vând carburanţi să înţeleagă momentul şi să dispună scăderea preţurilor

pompa benzina

Preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară (PMP), deputatul Marius Paşcan, susşine că după eliminarea supraaccizei la carburanţi adoptată de Camera Deputaţilor ar fi de dorit ca toate companiile care vând carburanţi să înţeleagă momentul şi să dispună scăderea preţului benzinei şi motorinei.

"Partidul Mişcarea Populară este cel care s-a luptat cel mai mult împotriva supra-accizei la carburanţi introdusă de Guvernul USL condus de Victor Ponta. În 2014, PMP a strâns semnături împotriva acestei măsuri. Chiar preşedintele Băsescu a semnat atunci în campania 'Ponta te arde cu pompa'. Este foarte bine că, după 5 ani şi jumătate, se face această reparaţie şi ni se dă dreptate pentru cele susţinute la acel moment. Ar fi de dorit ca toate companiile care vând carburanţi să înţeleagă momentul şi să dispună scăderea preţului benzinei şi motorinei ca un semnal că supraimpozitarea le-a făcut rău. În caz contrar, PSD-iştii vor susţine mereu că aceste companii trebuie să fie impozitate mai rău şi s-ar putea ca benzinarii să se trezească, la un moment dat, cu noi biruri", a declarat presei, vineri, la Târgu Mureş, deputatul Marius Paşcan.

Citește și: Explicație SPUMOASĂ: Ludovic Orban anunță cum a plătit creditul de 10.000 de euro cu 3000 de lei pe lună

Potrivit deputatului, această măsură de tăiere a supra-accizei are ca scop frânarea inflaţiei, întrucât sunt deja trei ani de când s-a ratat ţinta de inflaţie de 3%, astfel încât "suntem foarte departe de îndeplinirea obiectivului de convergenţă în privinţa aderării la Zona Euro - plus 1% faţă de media UE, care anul trecut a fost 1,75% (faţă de 4,69% România)".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.