Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patru membri ai unor echipe de vaccinare antipolio au fost ucişi și alți patru răniţi într-o serie de atacuri, în Afganistan

Reuters/Omar Sobhani
Afganistan

Patru membri ai unor echipe de vaccinare antipolio au fost ucişi şi alţi patru răniţi într-o serie de atacuri aparent concertate, marţi dimineaţă, în estul Afganistanului, au anunţat Ministerul Sănătăţii şi poliţia locală, transmite AFP.

Atacurile s-au produs la intervale între 30 de minute şi o oră unele de altele, în provincia Nangarhar, a indicat purtătorul de cuvânt al ministerului, Osman Taheri, potrivit agerpres.ro.

Victimele 'erau acolo pentru a imuniza copiii împotriva poliomielitei când au fost ucise de bărbaţi înarmaţi', a declarat Taheri, precizând că atentatele au avut loc în trei locuri diferite: două în districtele Khogyani (soldate cu doi morţi şi un rănit) şi Surkhrod (doi morţi).

Alţi trei angajaţi ai programului de vaccinare au fost răniţi într-un atac chiar la Jalalabad, capitala provinciei, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Nangarhar, Farid Khan.

'A fost vorba despre atacuri pregătite şi coordonate de inamic', a spus el, acuzându-i pe talibani. 'Este opera talibanilor, ei iau ca ţinte personalul din sănătate şi îi privează pe oameni de vaccinuri anti-polio'.

Insurgenţii, prin purtătorul de cuvânt Zabihullah Mudjahid, au dezminţit că ar fi implicaţi în aceste atacuri.

Ele au avut loc la mai puţin de trei luni după un atac în care trei angajate ale programului de vaccinare au fost ucise la Jalalabad.

Virusul poliomielitei, eradicat în restul lumii, este în continuare prezent în Afganistan şi în Pakistan, două ţări unde vaccinarea este privită adesea cu suspiciune.

Talibanii îşi accentuează presiunea asupra armatei afgane, pe fondul retragerii trupelor americane şi internaţionale, care trebuie să se încheie până pe 11 septembrie, dar avansează cu paşi mari.

Suspectaţi de autorităţi că s-au aflat în spatele mai multor atacuri recente cu victime civile, talibanii au dezminţit de fiecare dată.

În opinia şefei Comisiei independente pentru drepturile omului, Sharzahad Akbar, 'am ajuns într-un punct în care personal de deminare, infirmiere, personal de vaccinare, apărători ai drepturilor omului şi toate aceste persoane care încearcă să salveze vieţi şi pe cele ale copiilor noştri sunt ucişi sistematic'.

'Şi nu există niciun mecanism de prevenţie şi nicio sancţiune pentru autori', a denunţat ea pe Twitter.

Afganistanul a lansat la sfârşitul lunii mai, cu sprijinul UNICEF şi al OMS, campania anuală de vaccinare antipolio care se adresează unui număr de aproape un milion de copii cu vârsta mai mică de 5 ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.