DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PE audiază astăzi comisarii cărora li s-au atribuit noi portofolii

FRANCE-EU-PARLIAMENT

Eurodeputaţii îi audiază astăzi pe cei doi comisari din cabinetul lui Jean-Claude Juncker, cărora li s-au atribuit noi portofolii. Dacă noua Comisie Europeană va primi miercuri votul de învestitură în plenul Parlamentului European, ea îşi va înce activitatea în prima zi a lunii noiembrie.

Cei doi comisari desemnaţi de către preşedintele Jean-Claude Juncker sunt slovena Violeta Bulc, noul comisar pentru transport, şi slovacul Maroš Šefčovič, noua propunere de vicepreşedinte al Comisiei pentru energie. Ei vor fi audiaţi în Comisiile de Mediu, Energie şi Transport în această seară, de la ora 20:00.
Înaintea acestor audieri, care vor dura trei ore, ca şi în cazul celorlalţi comisari, cei doi trebuie să prezinte deja în scris răspunsuri la un chestionar. Evaluarea candidaţilor de către comisiile parlamentare şi întâlnirea conferinţei preşedinţilor din Parlamentul European, preşedintele Parlamentului şi liderii grupurilor politice trebuie să fie finalizate până mâine. Votul Parlamentului privind noua Comisie Europeană în întregul său este programat pentru miercuri la prânz.

 

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.