Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pedepse mari pentru inculpaţii din dosarul Vectra: Ce despăgubiri vor plăti condamnaţii

puscarie catuse

Ani grei de închisoare pentru inculpaţii din dosarul Vectra.  Tribunalul Constanţa i-a condamnat miercuri la sentinţe cu închisoare între 18 şi 20 de ani pe reprezentanţii a trei firme de investiţii şi dezvoltări imobiliare şi la plata în solidar de despăgubiri în valoare de câteva milioane de euro către cele 189 de persoane păgubite în dosarul Vectra, cărora le-au vândut proiecte imobiliare ce nu au fost construite niciodată.

Citeşte şi: Tragedie în Bucureşti: Un tânăr a fost ucis într-o benzinărie

Potrivit minutei de şedinţă publicată pe site-ul Tribunalului Constanţa, instanţa i-a condamnat miercuri pe Adrian Roşu şi Gabriel Moise la câte 20 de ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, iar pe complicele lor, Cosmin Moldoveanu, la 18 ani de detenţie, în dosarul 'Păgubiţii Vectra'.

Cei trei, în calitate de persoane fizice ori de reprezentanţi ai SC Vectra Imobiliare SRL, SC Vectra Construct SRL şi SC City Invest SRL, au indus în eroare circa 190 de persoane de la care au încasat avansuri financiare pentru construirea şi vânzarea definitivă de apartamente în cadrul unui ansamblu locativ alcătuit din 16 vile, la periferia Municipiului Constanţa.

Citeşte şi: Cum va fi vremea în următoarele trei luni: Ultimele estimări ale meteorologilor

De asemenea, instanţa a dispus şi sancţionarea SC Vectra mobiliare SRL Constanţa, SC Vectra Construct S.R.L. Constanţa şi SC City Invest S.R.L. Constanţa cu amenzi de câte 900.000 lei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, plus pedeapsa complementară a dizolvării persoanelor juridice. Tribunalul Constanţa a dispus acordarea unor despăgubiri de câteva milioane de euro către cele aproape 200 de părţi civile. Sentinţele pot fi atacate la Curtea de Apel Constanţa.

În Rechizitoriul Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) se arată că: 'În perioada 13 februarie 2007 - 28 martie 2009, inculpaţii Roşu Adrian, Moise Gabriel şi Moldoveanu Cosmin, în calitate de persoane fizice ori de reprezentanţi ai SC Vectra Imobiliare SRL, SC Vectra Construct SRL şi SC City Invest SRL, au indus în eroare 189 de persoane (părţi vătămate, în cauză), angajându-se ca, în calitate de dezvoltatori imobiliari, să construiască apartamente într-un număr de 16 vile situate în municipiul Constanţa'.

Citeşte şi: STENOGRAME Baron PSD care avea un judeţ întreg la picioare: Poliția era la cheremul lui

Din ancheta procurorilor a rezultat că păgubiţii au achitat preţul integral al apartamentelor, în avans (spre exemplu, sume între 20.000 şi 46.000 euro pentru un apartament), iar cumpărătorii de bună credinţă au fost induşi în eroare mult timp după încheierea contractelor de execuţie - construire, întrucât imobilele nu au fost edificate deloc sau au fost construite doar parţial.

La momentul încheierii contractelor, părţile vătămate nu au ştiut că o parte din terenurile pe care urma să se edifice locuinţele lor erau ipotecate în favoarea unor unităţi bancare pentru garantarea unor credite obţinute sau că nu aparţineau firmelor din Grupul Vectra, ori dezvoltatorilor persoane fizice, ci unor terţi. De asemenea, banii încasaţi ca urmare a încheierii acestor contracte nu au fost folosiţi pentru construirea vilelor contractate, ci în scop personal sau folosiţi la alte proiecte imobiliare.

În plus, inculpaţii s-au implicat şi în intrarea în insolvenţă a firmelor din grupul Vectra şi au continuat să facă promisiuni nefondate părţilor vătămate, astfel că acestea au renunţat să uzeze de mijloacele prevăzute în legea civilă pentru recuperarea pagubelor create', potrivit DNA. În rechizitoriul procurorilor se arată că păgubiţii ar fi fost prejudiciate cu sumele totale de 5.586.828 euro şi 282.500 lei, spun cei de la Agerpres.

Citeşte şi: Dacian Cioloş acceptă PROVOCAREA: Merge la Antena 3

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.