Poliţiştii efectuează, miercuri, 19 percheziţii în judeţul Cluj la firme din domeniul comercializării cărnii de pui, bănuite că ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 6 milioane de lei prin evaziune fiscală.
"La data de 19 octombrie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează 19 percheziţii, în judeţul Cluj, la sediile şi punctele de lucru ale unor firme şi la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis AGERPRES.
Lovitură GREA pentru Anda Adam. Soțul vedetei, săltat de DIICOT/ SURSE
Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2012, persoanele în cauză nu ar fi înregistrat în contabilitate operaţiunile efectuate şi veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de plata obligaţiilor fiscale aferente activităţii comerciale.
Alina Gorghiu, AUDIATĂ la ÎCCJ: Sunt oricând disponibilă să dau orice lămuriri / UPDATE
Cei în cauză sunt bănuiţi că ar fi folosit în circuitul infracţional creat mai multe societăţi comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea intracomunitară de produse agro-alimentare (carne de pui) din judeţul Cluj.
La activităţi participă şi poliţişti de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, reprezentanţi ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, precum şi jandarmi.
Comentează