Poliţiştii bucureşteni efectuează, miercuri, 10 percheziţii într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de autoturisme, cu un prejudiciu estimat la 3,3 milioane de lei.
"Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 10 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi pe raza judeţului Ilfov şi 7 mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în domeniul achiziţiilor intracomunitare de autoturisme", informează un comunicat al DGPMB.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2008 - 2011, bănuiţii au omis să înregistreze în evidenţele contabile operaţiunile comerciale desfăşurate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Poliţia Sectorului 2.
Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
PERCHEZIŢII în Bucureşti şi Ilfov: Sunt căutaţi importatori de autoturisme
Articole Similare

0
Explozie pe ruta Varșovia–Lublin. Premierul Donald Tusk 'Din păcate, cele mai grave temeri s-au confirmat'
0

382
Viceguvernator BNR explică 'cea mai perfidă amenințare economică', care afectează profund România
382

849
VIDEO Diana Șoșoacă și-a serbat ziua cu artificii chiar lângă instituții cu regim de securitate. Jandarmii au intervenit, dar au trebuit să țină piept reproșurilor continue
849

2.643
SURSE Ședință crucială a coaliției de guvernare: Se pregătește Pachetul 3 de măsuri și se împart funcții importante
2.643

1.081
Alertă - Ministerul Sănătății închide clinica stomatologică unde o fetiță de 2 ani a murit: Raportul a fost trimis la Parchetul General
1.081

1.405
Escrocherie la o mânăstire din Neamț: Un bărbat deghizat în preot colecta pomelnice cu bani de la turiști
1.405

3.856
MAI a trimis Corpul de Control la Prefectura București - se verifică legalitatea contractului de închiriere (surse)
3.856

3.605
VIDEO Ciprian Ciucu dă o primă mare lovitură a campaniei: Protocol de colaborare cu partidul REPER
3.605

4.425
Un fost prim-ministru a fost condamnat la moarte: A condus una dintre cele mai mari țări din lume, cu peste 170 de milioane de locuitori
4.425

7.041
BREAKING Localitatea Plauru, la granița cu Ucraina, evacuată de urgență: Rușii au lovit în plin o navă plină cu GPL
7.041

1.379
Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, trimis în judecată de DNA - achiziții trucate, prețuri duble și prejudiciu de peste 1 milion de lei
1.379

3.267
Daniel Zamfir îl face praf pe ministrul Economiei, după ce s-a dus în vizită în Arabia Saudită pe banii arabilor: Fix ca ministrul unei țări bananiere
3.267

3.101
BREAKING | VIDEO Cazul femeii ucise în Teleorman - Șeful Poliției Române: Am dispus declanşarea cercetării prealabile faţă de 14 poliţişti, şase poliţişti cu funcţii de conducere şi opt poliţişti cu funcţii de execuţie
3.101


















Comentează