PERCHEZIȚII Patronii unui salon de masaj din Iași, paravan pentru un bordel mascat, SĂLTAȚI de polițiști

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 12-01-2022

Actualizat: 12-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Pressalert.ro

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au efectuat, miercuri, 7 percheziţii domiciliare, în municipiul Iaşi şi în comunele Ciurea, Trifeşti şi Leţcani, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate bunuri, telefoane mobile, precum şi peste 2.000 de euro şi peste 14.000 de lei. De asemenea, 9 persoane au fost conduse la audieri.

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași, iar activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiune Speciale. Cercetările sunt continuate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri